Liga 1

Nu și-a uitat trecutul! A luat 4 trofee cu FCSB și a declinat oferta lui Dinamo: „N-am vrut să-mi stric relația cu steliștii”

Florin Gardoș și-a trecut în palmares două titluri alături de FCSB / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 30 September 2022

Florin Gardoș (33 de ani), fotbalist retras recent din activitate, dublu campion cu FCSB, dezvăluie că a fost extrem de aproape să ajungă la marea rivală Dinamo. Se întâmpla în 2019, când Mircea Rednic a vrut să-l transfere pe stoper în Ștefan cel Mare.

Într-o perioadă în care cariera lui Florin Gardoș intrase deja pe o pantă descendentă, fotbalistul a fost ademenit de Dinamo, club ce încă nu se confrunta cu problemele interminabile din prezent. Gândindu-se și la trectul său în tricoul roș-albastru, Gardoș a ales, în cele din urmă, să meargă la Poli Iași.

Florin Gardoș a refuzat, în cele din urmă, oferta lui Dinamo: „N-am vrut să-mi stric relația cu steliștii”

„Am fost într-o postură destul de dificilă la un moment dat, că tot am pomenit de Mangia, când a apărut acel conflict și știam că trebuie să plec de la Craiova.

În acel moment, domnul Mircea Rednic era antrenor la Dinamo, am avut o discuție cu el și mă dorea acolo, mi-a fost destul de greu să-i refuz, trebuie să recunosc, ideal ar fi fost să rămân în București, iar Dinamo era o echipă mai importantă decât Iașiul, unde am ajuns eu atunci.

Dar a contat foarte mult ideea asta, că am făcut ceva la Steaua (n.r. – FCSB), sunt apreciat de steliști și am spus că aș strica oarecum relația cu ei. Nu-mi pare rău că până la urmă nu am mers, pentru că Dinamo a luat-o tot în jos ce atunci. Deci, până la urmă a fost o decizie bună, a spus Gardoș vineri dimineață, la Pro Arena. 

Moștenirea lui Gardoș

Gardoș a cucerit 5 trofee în cariera de jucător: două campionate (2013 și 2014), o cupă (2011) și o supercupă (2013) cu FCSB, plus o cupă cu CS Universitatea Craiova, în 2018. Gardoș și-a încheiat cariera cu peste 200 de meciuri la nivel de echipe de club și cu 14 prezențe în tricoul de seniori al României. În cel mai bun moment al carierei, august 2014, cota sa de piață era de 6 milioane de euro.

VIDEO Analiza lui Florin Gardoș după România - Bosnia 4-1

>

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.