Sporturi   •   Tenis   •   CONFLICT

Final cu scântei la un turneu de tenis din Franța » Doi jucători au fost la un pas de bătaie și a fost nevoie de intervenția arbitrului pentru a-i despărți!

Moutet și Andreev despărțiți de arbitru

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 30 septembrie 2022

Adrian Andreev (21 de ani, #247 ATP) l-a învins Corentin Moutet (23 de ani, #64 ATP) cu 2-6 7-6  7-6 în cadrul turneului Open d'Orléans din Franța. Finalul meciului a fost unul cu scântei, iar cei doi jucători au fost aproape de bătaie.

În momentul de final, în care jucătorii se salută, cei doi jucători și-au aruncat vorbe grele. Imediat după ce au trecut de fileu, Corentin Moutet l-a îmbrâncit pe Adrian Andreev, iar bulgarul a reacționat, fiind nevoie de intervenția arbitrului pentru a aplana conflictul.

Corentin Moutet, despre incidentul cu Adrian Andreev: „M-a amenințat și mi-a cerut să-l aștept afară”

Numărul 64 ATP, Corentin Moutet a postat pe contul de Instagram un mesaj legat de incident, în care a explicat că reacția sa a venit pe fondul unui comportament nesportiv din partea lui Adrian Andreev.


„Nu vreau să-mi cer scuze pentru ceea ce s-a întâmplat. Când un jucător își permite să spună de două ori «f..k you» în timp ce mă privește în ochi, nu pot să rămân pasiv. M-a amenințat și mi-a cerut să ne vedem la ieșire. L-am așteptat 10 minute și a venit cu 6 oameni oameni de la pază, ascunzându-se în spatele lor”.

Apoi, Moutet i s-a adresat direct adversarului: „Ți-am ascultat amenințările și aștept să le împlinești când vei ieși din ascunzătoare”, a scris pe contul de Instagram.

Citește și alte știri:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.