Luis Quinones (25 de ani), luptător de box din Columbia, a încetat vineri din viață, din cauza unei lovituri puternice la cap primită în ring.
Sâmbătă, Quinores s-a luptat cu Jose Munoz, cel care îi era prieten și coleg de antrenament. Munoz a reușit să câștige în runda a 8-a după o lovitură devastatoare în fața adversarului, care a căzut lat în ring.
Quinones a fost dus de urgență la spital, acesta fiind în comă. Medicii au încercat să-i salveze viața și l-au operat pe creier din cauza unui cheag de sânge, însă din nefericire boxerul nu a supraviețuit.
Acesta a fost declarat în moarte cerebrală joi, fiind conectat la aparate, iar vineri organismul său a cedat și s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de fratele său.
Luis Quinones a decedat, după 5 zile în care a fost în comă
„Acum ești în brațele Tatălui tău ceresc, pe care l-ai adorat și slujit. Te iubesc, fratele meu, vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a scris Leonardo, fratele lui Luis pe rețelele de socializare.
Și Munoz, cel care l-a făcut KO pe Luis Quinones, a reacționat la aflarea veștii că prietenul său a murit.
„Dorința de a reuși în viață ne-a adus pe amândoi pe același drum, dar din cauza acestor lucruri din viaţă şi mai ales a profesiei pe care am ales-o, am ajuns într-o situaţie pe care nu ne-am imaginat-o vreodată.
Imaginea ta nu mi s-a șters din cap în ultimele zile. Am fost prieteni și parteneri de antrenament, ceea ce mi-a permis să cunosc toate lucrurile bune pe care le-ai oferit, atât ca persoană, cât și ca sportiv”, a declarat și Jose Munoz.
{{text}}