Diego Armando Caradona

Primul text despre "Butoiașul atomic" conține o eroare gravă: numele său de familie! Semnătura "ifamului" jurnalist s-a pierdut. A rămas doar întâia "cronică", veche de 51 de ani

Când arbitrul respiră în fluier și lansează pauza, tribunele "fierb" la Argentinos Juniors cu Boca. E iulie 1970.

Un copilaș așa, pe la un 10 ani, apare pe gazon, pleacă în viteză, cu mingea la picior, o stăpânește, o culcă pe cap, apoi o lasă pe ceafă. Spectatorii se prind că spectacolul continuă deși cele două echipe sunt la vestiare, dar dirijorul reapare și îi cere celui mic să evacueze zona.

Din tribune se aud câteva glasuri: "Lasă-l, lasă-l!", semn că puștiul a plăcut. Așa că rămâne, până la finalul meciului, pe ultimul loc al băncii de rezerve al celor de la Argentinos Juniors.

Trei luni mai încolo, Luis Lopez, portarul columbian, merge la vedeta locală Jose Pekerman și-l întreabă: "Știi ceva de puștiul ăla așa, mai grăsuț, care ținea mingea pe picior înainte și în pauza meciurilor? La încălzire, mă uitam la el și mă liniștea, așa. Adică ziceam că dacă el poate mângâia astfel mingea, ne descurcăm și noi, nu?".

Puțintel peste un an trecut. Septembrie 1971. Copilul e acolo unde-i place cel mai mult, pe iarbă, dar, spre deosebire de dățile trecute, un jurnalist de la prestigiosul "Clarin" îl zărește și-l moaie în cerneală, în câteva rânduri.

Ba, mai mult, dă vorbă colegului fotograf să-l tragă și într-o poză. Așa apare textul "Cu ținută și clasă de mare vedetă", ce-l prezintă pe Diego... Caradona!

Șase luni cu mingea sub cap!

Puștiul ițit într-o familie cu origini guarani, basce și italiene apăruse acolo, în Villa Fiorito. Oameni săraci. Dar Beto Zarate, o rubedenei, îi adusese prima sa minge de fotbal la trei ani.

"Șase luni de zile a dormit cu ea sub cap, noapte de noapte, să nu cumva să i-o fure careva", povestea mama, Doña Tota.

Femeia i-o ascundea de câte ori putea, voia ca cel mic să se concentreze pe carte, dar nu prea izbutea, de cele mai multe ori. "Microbul" era prea puternic!

La nouă ani, Diego adormea mingea. L-au luat la "Cebolla pequeña". A câștigat 140 de meciuri "legate", apoi prin cartier a început să se vorbească despre "un copil cu atitudine și talent de stea adevărată".

Când Diego a venit, în probe, la Argentino Juniors, am rămas interzis văzându-l. Nu puteam crede că are doar opt ani. De fapt, l-am întrebat despre certificatul de naștere, direct, ca să-l verific. Mi-a spus că nu-l are la el. Fizic de copil, gândire de adult, clar ne mințea. Când ne-am dat seama că spune adevărul, am decis să avem încredere oarbă în el

Francisco Cornejo, antrenorul care l-a descoperit pe Maradona

Momentul când s-a scris istoria

Atunci a apărut jurnalistul de la "Clarin". Numele nu i s-a păstrat. "E stângaci, dar le știe și cu dreptul. Diego Armando Caradona (sic!), zece ani, a câștigat aplauzele publicului în pauza partidei dintre Argentinos Juniors și Independiente, prezentând un adevărat spectacol a capacității sale de a atinge și de a controla mingea".

"Limbă de lemn", veți spune, dar sunt primele vorbe despre cel considerat de mulți cel mai mare jucător in istorie. Textul e însoțit de imagine. "El Pibe" ține picurele cu o minge de proveniență argentiniană.

"Tricoul îi este prea mare, iar franjurii părului îl încurcă să vadă ca lumea. Pare salvat dintr-un deșert. Poate să lase mingea moartă, apoi, cu aceeași ușurință, o ridică și cu stângul, și cu dreptul", scrie.

"Are atitudine de fotbalist înnăscut. Nu prea pare din zilele noastre, dar e! Arată o dragoste argentiniană pentru minge și, mulțumită lui, fotbalul nostru va continua să fie alimentat de jucători adevărați".

24 de rânduri scurte + trei litere, 8 septembrie 1971. Întâiul text. Ceea ce a urmat, se știe. Alte milioane de cuvinte și alte milioane de suflete fericite.