Ivan Getsko (54 de ani), fost fotbalist cu 5 selecții în naționala Ucrainei și 5 apariții în tricoul naționalei Uniunii Sovietice, a comentat startul de sezon mult sub așteptări făcut de Dinamo Kiev, cu Mircea Lucescu la cârma echipei.
Fostul jucător din țara vecină este de părere că relația dintre tehnicianul român și elevii săi este departe de a fi una de prietenie, notează cotidianul ucrainean ua.football.com.
Ivan Getsko: „Atmosfera echipei din Kiev este una foarte proastă”
Ivan Getsko crede că atmosfera creată în jurul echipei conduse de Mircea Lucescu este una foarte proastă și că, în curând, tehnicianul român va fi demis de la conducerea formației.
Atmosfera creată în jurul echipei din Kiev (n.r. Dinamo Kiev) este una foarte proastă. Câțiva jucători ard etapele, întrucât își doresc să se transfere în străinătate, însă cei din conducerea lui Dinamo nu îi lasă să plece.
Relația dintre jucători și antrenor este departe de a fi una de prietenie. Nu cred că Mircea Lucescu va putea rezolva această situație în viitorul apropiat. Având în vedere istoricul său, cred că vom auzi în curând de demiterea acestuia de la cârma echipei
- Ivan Getsko
Ivan Getsko: „Aparent, Lucescu și-a îndoit craca de sub picioare”
Fostul jucător a mai declarat că problema principală a clubului este cea dintre antrenor și jucători, dar și că antrenorul român și-ar fi „îndoit craca de sub picioare”.
Problema principală a clubului este cea dintre antrenor și jucători. Aparent, Lucescu și-a îndoit craca de sub picioare, lucru ce ar fi provocat o ruptură în relația sa cu jucătorii. Fotbaliștii nu îi mai cântă ode antrenorului, așa cum o făceau anul trecut.
Mă tem ca s-a format un grup la Dinamo Kiev, care crede că lucrurile se întâmplă cum vor ei, nu cum vrea antrenorul
- Ivan Getsko
Dinamo Kiev, un singur succes în campionat
Cu Mircea Lucescu la comanda echipei, gruparea din Kiev a obținut un singur succes în actuala ediție de campionat: 1-0 cu Lviv.
Formația din capitala Ucrainei a pierdut primele 2 meciuri din Premier League-ul Ucrainean: 0-3 cu Dnipro și 2-3 cu Zorya Lugansk. Dinamo Kiev se află pe poziția a 13-a în clasament, la 7 puncte de marea rivală, Șahtior Donețk. Elevii lui Mircea Lucescu au însă o partidă mai puțin disputată.
{{text}}