International   •   Liga Campionilor   •   DELEGARE

Istvan Kovacs, delegat la un nou meci de Champions League » Arbitrează revelația competiției

Istvan Kovacs/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 02 octombrie 2022

Istvan Kovacs (38 de ani) a fost delegat la meciul Club Brugge - Atletico Madrid din etapa #3 din Champions League. Partida se joacă pe 4 octombrie, de la ora 22:00.

Arbitrul român va fi ajutat la cele două tușe de Vasile Marinescu și Ovidiu Artene. Horațiu Feșnic este al patrulea oficial. Arbitrii din camera VAR vor fi Bastian Dankert și Marco Fritz, din Germania.

Istvan Kovacs, delegat la Brugge - Atletico Madrid

Kovacs va arbitra revelația sezonului din Champions League, Brugge. Belgienii au 6 puncte după două etape și nu au primit gol. Au învins pe rând Bayer Leverkusen, scor 1-0, și FC Porto, scor 4-0.


Pentru Brugge urmează cel mai greu duel din grupă, cu trupa lui Diego Simeone. Atletico are 3 puncte, după 2-1 cu Porto și 0-2 cu Leverkusen.

Istvan Kovacs, la al doilea meci al sezonului în Champions League

Istvan Kovacs nu este la prima partidă arbitrată în acest sezon de Champions League. El a fost la centru și în meciul dintre Dinamo Zagreb și Chelsea, scor 1-0, din prima etapă.

Kovacs a debutat în Liga Campionilor în sezonul 2018-2019, într-un Valencia - Young Boys 3-1. De atunci, Istvan a mai arbitrat alte 11 meciuri în Champions League. Partida de referință a românului în Ligă este Manchester City - Real Madrid 4-3, în semifinalele sezonului trecut. 


Adrian Mititelu, poveste cu Istvan Kovacs din vremea Cooperativei: „Am avut mici chestii cu el, toți îmi sugerau să fac ceva”

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.