Liga 1

Penalty destul de ușor acordat în Farul - UTA » Alibec a scos maximum dintr-o fază la limită

Denis Alibec (31 de ani) a obținut ușor un penalty în minutul 17 al meciului Farul - UTA, la scorul de 0-0. Tot el a executat lovitura de pedeaspă rezultată. / FOTO: Captură @orange sport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 02 octombrie 2022

Denis Alibec (31 de ani) a obținut destul de ușor un penalty în minutul 17 al meciului Farul - UTA, la scorul de 0-0. Tot el a executat și transformat lovitura de pedeaspă rezultată. 

Farul a găsit cu greu drumul spre poarta arădenilor în primul sfert de oră al partidei de la Ovidiu. Meciul a fost deblocat de o fază în care Denis Alibec a scos maximum posibil. 

Penalty ușor acordat în Farul - UTA

În minutul 17, atacantul constănțenilor a câștigat prim-planul în duelul cu Idriz Batha în interiorul careului advers. Intrase într-un unghi mort, aproape de tușă, a simțit o mână pe spate și a căzut.

FOTO: Captură @Digi Sport 1

Reluările arată că nu a existat nicio altă atingere la nivelul picioarelor. 

Marian Barbu și Adrian Vornicu, cei doi oficiali din camera VAR, nu au intervenit, mergând pe mâna „centralului” Horia Mladinovici, care dictase penalty. Arbitrul are acoperire, deși pe reluările fazelor se vede că e la aproximativ 10 metri de fază, iar privirea îi este obturată de un fundaș arădean aflat pe traiectorie.

Hagi l-a cerut pe Larie

Lovitura de la 11 metri a fost executată tot de Alibec, deși Gică Hagi a fost surprins strigând către căpitanul Farului să își asume execuția: „Larie, du-te! Du-te!”

FOTO: Captură @Digi Sport

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.