Câțiva suporteri au fost răniți, după ce o secțiune din Estadio Monumental din Santiago s-a prăbușit vineri, în timpul unui antrenament găzduit de clubul chilian Colo Colo.
Filmările de pe rețelele sociale au arătat sute de suporteri care aplaudau în tribună înainte ca aceasta să cedeze sub greutatea lor.
„Regretăm evenimentele care au avut loc astăzi, în care un grup de oameni nu au respectat standardele minime de comportament, urcându-se pe o structură publicitară, peste care au sărit și au făcut să se prăbușească o parte din ea. Din păcate, unii din cei implicați au fost răniți și au fost duși la cel mai apropiat centru medical.”, a spus Colo Colo în o declarație.
Clubul nu a precizat câte persoane au fost rănite și a adăugat că vor îndepărta complet structura deteriorată pentru a evita un accident similar în viitor: „Confirmăm angajamentul nostru și dorința față de autorități de a continua să facem toate îmbunătățirile necesare pentru a asigura siguranța fanilor noștri.”
Antrenamentul deschis al lui Colo Colo, cunoscut sub numele de „Arengazo”, este o tradiție de club în care fanii își aplaudă echipa în interiorul stadionului înaintea meciurilor importante.
O parte din tribuna stadionului Monumental s-a prăbușit
Deși mai mulți oameni au fost răniți, presa din Chile anunță că aceștia nu au nimic grav și sunt într-o stare stabilă acum.
„Potrivit informațiilor preliminare, nicio persoană nu a fost rănită grav. Jucătorii au intrat imediat la vestiare după acest incident.
Câteva mașini de ambulanță au intrat pe Estadio Monumental pentru a le acorda îngrijiri medicale celor răniți și care au fost prinși în sectorul respectiv al stadionului. De asemenea, au fost chemați și pompierii”, notează chilienii de la Futuro.
{{text}}