Sporturi   •   Handbal   •   GSP LIVE

Narcisa Lecușanu povestește cum a învățat să comunice cu părinții surdomuți și cum a scăpat cu viață dintr-o situație la limită

Narcisa Lecușanu a fost invitata lui Costin Șucan la GSP Live. FOTO: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 04 octombrie 2022

Fosta handbalistă Narcisa Lecușanu (46 de ani) a fost invitata jurnalistului Costin Ștucan la emisiunea GSP Live. Aceasta a povestit cum a învățat să vorbească lângă părinții amândoi surdomuți și cum era să fie călcată de tren în copilărie, atunci când avea 3 ani.

VIDEO. Narcisa Lecușanu: „Părinții mei sunt surdomuți și vorbesc cu ei prin gesturi. Așa am crescut”

Mai întâi, fosta handbalistă a vorbit despre copilăria lângă părinții surdomuți:


„În 2005, anul mondialului, presa sportivă făcea vizite părinților acasă. Părinții mei sunt surdomuți și vorbesc cu ei prin gesturi. Așa am crescut.

O fetiță a venit la mine când mi-am lansat cartea la Onești și mi-a zis: «Știți, mie mi-a fost rușine să vă întreb așa din public, dar și bunicii mei sunt la fel ca părinții dumneavoastră și vreau să vă întreb cum ați învățat să vorbiți prin semne».

I-am zis: «Bună întrebarea ta, dar eu așa am crescut. Când am deschis ochii, eu am văzut că prin semne se vorbește. Cumva pentru mine a fost natural»”, a declarat Narcisa Lecușanu, la GSP Live.

VIDEO. Narcisa Lecușanu era să fie călcată de tren în copilărie. Cum s-a evitat o mare tragedie: „De asta cred că mă iubește Dumnezeu”


Narcisa Lecușanu a fost la un pas de tragedie în copilărie, când era să fie călcată de tren:

„Întorcându-ne la întrebarea cu trenul... aici cred că mă iubește Dumnezeu pe mine. Stăteam lângă fabrica Letea, vestita fabrică de hârtie, care cred că nu mai există. Blocul era foarte aproape de porțile fabricii. Porțile de fier erau închise tot timpul.

Era o linie care venea spre linia principală, cred că de câteva sute de metri, și nu circula trenul. Mama m-a lăsat afară împreună cu fratele meu Edi, care e cu 10 ani mai mare decât mine. El mi-a zis: «Stai aici, că mă joc și eu fotbal cu băieții». 

Nu știu cum am dispărut eu de acolo între linii, știu doar că aveam o găletușă în care puneam pietre dintre șine, eram mică, aveam 3 ani jumate. Dar s-a întâmplat să iasă trenul ziua și ăla a fost marele meu ghinion, am rămas între linii.

M-a văzut (n.r. mecanicul de locomotivă) și aia a fost inspirația maximă. A reușit să ridice lamela locomotivei, nu știu dacă m-ar fi ras. Era nașul meu. Am avut timp doar să mă ridic, am făcut niște pași și am căzut cu fața în jos, am scăpat cu niște urme de la pietrele alea. Mai am un semn și în cap, un loc fără păr. Așa a fost să fie. Părinții nu m-au certat”, a mai punctat Narcisa Lecușanu.

7 titluri de campioanăa cucerit Narcisa Lecușanu în carieră: 4 titluri de campioană a României, cu Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007,2008,2009,2010), 1 titlu de campioană a Germaniei, cu Lutzelinden (2001) și 2 titluri de campioană a Macedoniei, cu Kometal Skopje (1997 și 1998)

Citește și alte articole: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.