Liga 1

Episoade neștiute cu Răzvan Popa, cel care acuză că a fost hărțuit sexual de Mangia » I-a surprins pe toți la o convocare + de ce a vrut să renunțe la „națională”

Răzvan Popa, în perioada CSU Craiova

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Viorel Tudorache  —  marţi, 04 octombrie 2022

Dezvăluiri din trecutul lui Răzvan Popa, fostul fotbalist pe care Devis Mangia l-ar fi abuzat sexual: a impresionat ca fotbalist de la vârste extrem de mici, e al 3-lea cel mai tânăr debutant în Liga 1 all-time și a amenințat, împreună cu Ionuț Radu, că nu mai vine la echipa națională din cauza atmosferei proaste și a faptului că ceilalți jucători ascultau manele la volum maxim. În fine, a surprins pe toată lumea când la o convocare a venit cu lănțișor pe care îl purta pe picior.

Răzvan Popa a avut o ascensiune fulminantă, chiar de la vârste extrem de mici pentru ceea ce înseamnă un fotbalist. 

La 10 ani era deja la Centrul de Copii și Junori de la Steaua, după care, la 14 ani a ajuns la Sportul și avea să fie luat inclusiv la prima echipă, sub comanda lui Daniel Isăilă. A și debutat în Liga 1 când avea numai 15 ani, în tricoul trupei din Regie, într-un meci cu Dinamo. Se întâmpla în 2012.

Topul celor mai tineri debutanți all-time în Liga 1

JucătorVârstăMeciAnul
Nicolae Dobrin14 ani și 10 luniȘtiința Cluj - Dinamo Pitești 5-11962
Rareș Lazăr15 ani și o lunăCeahlăul - Vaslui 2-02014
Răzvan Popa15 ani, 2 luni și 13 zileDinamo - Sportul 1-32012
Codrin Epure15 ani, 2 luni și 21 de zileVaslui - Astra 1-42014
Vasile Chitaru15 ani și 4 luniSC Bacău - Jiul 3-01974

Răzvan Popa a fost un copil OK. Nu am avut niciun fel de probleme cu el și nici cu părinții lui. Am avut o relație corectă. A venit liber de la centrul de juniori al Stelei, în 2011. Ne-a ales pe noi, pentru că eram un club care punem accent pe formarea jucătorilor tineri. În vara lui 2013 l-am vândut la Inter Milano contra unei sume de bani bune.

 - Vasile Șiman, patron Sportul când Răzvan Popa a jucat acolo

Nivelul său deosebit, mai alea că era atins la o vârstă foarte mică, l-au propulsat în atenția unor cluburi imense din străinătate. Inter a câștigat disputa cu Chelsea și l-a cooptat în 2013 în cadrul Academiei. A petrecut în italia 3 ani, alături de cel care avea să-i devină nu doar un foarte bun prieten, ci practic, un adevărat frate, portarul Ionuț Radu. 

Relația dintre cei doi a fost atât de apropiată, încât în acea perioadă cei doi au făcut front comun în fața unei situații delicate la echipa națională. Se aflau sub comanda lui Costel Gâlcă, la reprezentativa sub 17 ani și după o acțiune a acestui lot au anunțat că nu mai doresc să dea curs convocărilor viitoare.

250.000 de euroa plătit Inter Milano pe Răzvan Popa în 2013, când acesta avea doar 16 ani și evolua la Sportul Studențesc

Tatăl lui Răzvan Popa s-a întâlnit cu Răzvan Burleanu

Erau doi dintre liderii generației jucătorilor născuți în 1997, iar poziția lor a atras atenția noii conduceri a FRF, fiindcă administrația Burleanu tocmai preluase puterea după alegerile din martie 2014. Cel care a fost mandatat să gestioneze cazul și să încerce să-i convingă pe cei doi să renunțe la ideea de a boicota naționala a fost Andrei Vochin. 

Acesta ajunsese de curând în FRF, în postura de consilier al președintelui Burleanu, după ce fusese mulți ani redactor șef-adjunct al Gazetei Sporturilor. Vochin a solicitat o întâlnire cu părinții celor doi și s-a văzut personal cu tatăl lui Ionuț Radu, dar și cu părintele lui Răzvan, cu Victor Popa. 

Motivul invocat de aceștia a fost că atmosfera e prea proastă la echipa națională și că tot ceea ce văd Răzvan și Ionuț nu se aseamănă cu ceea ce au la dispoziție, ca mediu, la Inter Milano. 

Printre nemulțumiri era și faptul că ceilalți jucători ascută manele cu un volum maxim în autocar, dar și în vestiar. Printre cei care le erau colegi atunci: Andrei Ivan, Vâlceanu. Vochin i-a asigurat că aceste lucruri vor fi eliminate, că se vor impune reguli noi, inclusiv ca jucătorii să asculte ce doresc, dar în propriile căști și chiar le-a propus celor doi tați de fotbaliști să aibă o întrevedere și cu Răzvan Burleanu, lucru care s-a petrecut.

600.000 de euroa fost cel mai înalt nivel atins de Răzvan Popa în cotația site-ului transfermarkt și l-a atins în iunie 2018, când se afla la Universitatea Craiova, chiar sub comanda lui Mangia

Răzvan Popa a avut o singură selecție la U21, când a și șocat prin ținută

Ulterior, și-au reconsiderat poziția și au acceptat să continue să dea curs convocărilor. Au urcat la o categorie superioară de vârstă, iar la U21, la una dintre puținele acțiuni la care fusese selecționat chiar de Daniel Isăilă, cel cu care lucrase și la Sportul, Răzvan Popa i-a surprins pe toți prin modul în care s-a prezentat. 

„A venit cu cercel în ureche și cu un lănțișor pe care îl purta la picior, deasupra gleznei”, povestește unul dintre foștii săi colegi de națională. Se întâmpla în primăvara lui 2017, când el era la Burgos, în Spania. După numai câteva luni urma să semneze cu Universitatea Craiova. 

Chiar dacă prietenia dintre Răzvan Popa și Ionuț Radu a continuat, drumurile lor fotbalistice s-au despărțit. Popa a plecat de la Inter Primavera în 2016 și după un scurt periplu în Spania, a semnat cu Universitatea Craiova. În schimb, Radu a răms în Italia și a fost și pe mai departe un jucător extrem de important pentru loturile naționale. 

Cu naționala de tineret a și bifat calificarea la Euro din 2019, unde a ajuns până în semifinale. Diferențele dintre cei doi au fost din ce în ce mai mari, în privința carierei fotbalistice: în prezent, Răzvan Popa a renunțat la fotbal, deși nici n-a împlinit 26 de ani, în vreme ce Ionuț Radu evoluează tot în Serie A și tocmai a preluat statutul de titular la primei reprezentative a României.

Răzvan Popa, la Dinamo, cu puțin timp înaintea retragerii din fotbal

VIDEO cu acuzațiile mamei lui Răzvan Popa la adresa lui Devis Mangia

>

Mai multe știri despre subiectul Devis Mangia - Răzvan Popa: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.