Echipa feminină de tenis de masă a României a fost eliminată de Hong Kong în optimile de finală ale Campionatelor Mondiale pe echipe de la Chengdu (China). A fost 3-2 la meciuri pentru asiatice, după mai bine de 3 ore de joc intens.
- În primul meci, Bernadette Szocs a fost învinsă de Chengzhu Zhu, 2-3 (10-12, 11-5, 18-16, 3-11, 10-12).
- În al doilea duel, Elizabeta Samara a pierdut cu Doo Hoi Kem, 1-3 (9-11, 7-11, 11-8, 6-11).
- Adina Diaconu a câștigat meciul 3, scor 3-1 (11-8, 12-14, 11-6, 15-13) cu Lee Ho Ching.
- Bernadette Szocs a învins-o pe Doo Hoi Kem în meciul 4, scor 3-1 (11-5, 11-9, 5-11, 11-6).
- Elizabeta Samara a pierdut decisivul în fața lui Chengzhu Zhu, 2-3 (11-6, 11-13, 11-4, 7-11, 9-11).
Echipa feminină de tenis de masă a României, compusă din Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Andreea Dragoman și Irina Ciobanu, a fost învinsă de Hong Kong și a ratat calificarea în faza sferturilor, performanță atinsă la precedenta ediție a Campionatelor Mondiale pe echipe, din 2018, la Halmstad (Suedia).
Hong Kong a început excelent duelul, s-a distanțat la 2-0 cu victorii Chengzhu Zhu, respectiv Doo Hoi Kem în fața româncelor Bernadette Szocs și Elizabeta Samara, apoi echipa României a egalat prin Adina Diaconu și aceeași Bernadette Szocs.
România se oprește în optimi la CM de tenis de masă
S-a ajuns la decisiv, unde Elizabeta Samara a fost învinsă de Chengzhu Zhu în 5 seturi, scor 11-6, 11-13, 11-4, 7-11, 9-11. România a fost aproape de o mare surpriză, eliminarea uneia dintre favoritele la medalii, dar s-a oprit în optimi.
Tricolorele ocupaseră locul al 3-lea în grupa a 6-a, cu 4 puncte, în urma celor din Taipei și a team-ului Portugaliei, care au adunat câte 5 puncte, dar au acces între primele 16 grație poziției în clasamentul mondial.
În faza sferturilor de finală, Hong Kong va înfrunta echipa Germaniei.
Selecționata masculină nu a prins optimile de finală
Selecţionata masculină a României a reuşit o victorie remarcabilă, 3-2 cu Hong Kong, ieri, în ultimul său meci din cadrul Grupei a 3-a a Campionatelor Mondiale pe echipe de la Chengdu, dar nu a mers în optimile de finală.
Tricolorii au bifat a doua victorie la rând, după 3-2 cu Iranul, ei pierzând primele două dueluri, 2-3 cu Ungaria şi 2-3 cu Japonia.
În clasament, Japonia a ocupat primul loc, cu 8p, urmată de Hong Kong, 6p, România, 6p, Ungaria, 6p, Iran, 4p. Echipele care au terminat pe primele două poziții în cele 7 grupe s-au calificat în „optimi”, iar locurile suplimentare au fost ocupate de cele mai bine clasate echipe pe locul al treilea, acestea fiind India din grupa a 2-a și Anglia din grupa a 5-a.
{{text}}