Sporturi   •   Tenis   •   TUNISIA

Gabriela Ruse s-a oprit în primul tur al turneului de la Monastir

Gabriela Ruse, Foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 05 octombrie 2022

Gabriela Ruse (24 ani) a fost învinsă clar de rusoaica Evghenia Rodina, cu 6-1, 6-3, marți, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Monastir (Tunisia), dotat cu premii totale de 251.750 de dolari. 

Ruse, 104 WTA, s-a înclinat după o oră şi 18 minute în faţa unei adversare care a revenit recent după o pauză de trei ani. 

Gabriela Ruse, stop din turul 1 la Monastir

Rodina, 33 ani, 556 WTA, care a jucat primele şi singurele sale meciuri din acest an la US Open, a avut cea mai bună clasare din carieră în mai 2019, locul 67. 


Gabriela Ruse câştigase singura confruntare anterioară cu Rodina, în 2019, la Nottingham, 6-3, 6-3 în primul tur.

Gabriela Ruse se prăbușește în clasamentul WTA

În iulie 2021, Gabriela Ruse reușea cea mai mare performanță a carierei. Cucerea titlul la Hamburg, după o finală palpitantă împotriva nemțoaicei Andrea Petkovic, scor 7-6(6), 6-4. Cele 250 de puncte aduceau și un salt impresionant în clasamentul mondial.

La mai bine de un an distanță, Ruse nu se mai descurcă la fel de bine, iar acum sportiva din România e clasată pe poziția #104 în clasamentul WTA.


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.