Bănel Nicoliță a debutat în fotbalul mare la Brăila, apoi a ajuns la Poli Timișoara. În 2005 a venit transferul la Steaua, iar acesta a povestit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” cum a avut loc mutarea și cine au fost oamenii cu care a vorbit înainte să semneze contractul. Mai mult, dezvăluie un episod inedit de la prima sa vizită medicală, la București.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată miercuri de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Bănel, îți mai amintești cum a fost transferul tău la Steaua?
- Eram la Brăila, într-o zi de 4 sau 5 ianuarie. Voiam să mă duc să mănânc ceva în centrul orașului. Când să plec, sună telefonul. "Am văzut la televizor că te ia Steaua". Mă sunase un prieten. Am mâncat, tot îmi suna telefonul. Aveam un Motorola d-ăla mare de tot, se auzea în tot restaurantul când suna. Atunci m-a sunat prietenul meu Hussein Tekinalp, să merg repede la el.
- Toată lumea știa de interes mai puțin tu.
- Când am ajuns la fabrica lui Hussein, acolo era Mihai Stoica. "Salut, mă cunoști?". "Normal că vă cunosc!". "Uite, vrea și Mirel Rădoi să vorbească cu tine la telefon". Îmi tremura mâna, nici nu știam ce să mai fac. Era Mirel Rădoi, căpitanul echipei! Eu stelist de mic copil. "Bănel, vino aici că o să fie bine, știi ce înseamnă Steaua". "E visul meu! Nu cred așa ceva". Mi-au întins contractul pe masă, "Bănele, ce mai vrei?!". Am semnat, nici nu l-am citit. Nu știam nimic, pe ce bani, pe ce salariu, am fugit imediat de acolo.
- Seara ai dormit?
- Ce să dorm?! Era cea mai mare bucurie că semnasem cu Steaua. Aveam așa emoții, înnebunisem! A fost cel mai frumos cadou de ziua mea, că pe 7 ianuarie e ziua mea.
- Ce a urmat după?
- Să vă povestesc ceva bestial, în premieră, de la vizita medicală! Nici nu știam cum să mă duc îmbrăcat. M-am dus în pantofi d-ăia întorși, în cămașă, cu geacă de piele, pantaloni de stofă. Am zis să mă duc frumos îmbrăcat, însă geaca era cu două numere mai mari. Era a fratelui meu. Când am ajuns acolo, toți erau în trening...
- Ha, ha, ha.
- Am dat noroc cu fiecare, eram transpirat tot. Fiind brunețel, nu s-a văzut când m-am înroșit. Eram varză! În fine, a venit doctorul să-mi iau dosarul. "Ce dosar să-mi iau?!". Eu nici nu știam. Era prima mea vizită medicală. "Du-te, bă, ia-ți dosarul de la doamna de acolo și mergi în fiecare cabinet!". Vai de capul meu... Ajung la inimă. Zice: "Dezbrăcați-vă!". Am dat proba la bicicletă în pantofii ăia, în pantalonii de stofă și în cămașă! Acum după mulți ani chiar nu e o rușine.
{{text}}