Liga 1

Un angajat al FRF dezvăluie reacțiile din interiorul Federației la cazul „Mangia”: „Voiam să trimit declarațiile mamei la Gazzetta, dar mi-au spus că părinții nu prezintă niciun pic de încredere”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 05 octombrie 2022

Gabi Safta, jurnalist și angajat FRF în departamentul de Competiții Juniori, vine cu noi dezvăluiri în cazul Răzvan Popa, după ce mama acestuia l-a acuzat pe Devis Mangia că i-a hărțuit sexual fiul. 

Marți seară, în emisiunea „Templul sportului”, de pe pagina sa de Facebook, Gabi Safta a dezvăluit ce i-au transmis oameni din Federația Română de Fotbal despre Răzvan Popa. Cei din FRF ar fi susținut că Alexandra Popa, mama fostului fundaș, și Victor, tatăl acestuia, nu prezintă niciun pic de încredere. 

VIDEO Gabriel Safta dezvăluie: „Oameni din FRF mi-au spus că părinții lui Răzvan Popa nu prezintă încredere” 

„Am urmărit-o pe doamna Alexandra, mama lui Răzvan Popa. Am urmărit cu interes. Sunt corespondentul Gazzetta dello Sport în România și am urmărit tot. Am notat tot, punct cu punct, am urmărit și am tradus. Eram gata să trimit materialul. 

Eu, lucrând la Federație, am tot întrebat «Cum vi se pare povestea?». Doi oameni din Federație mi-au spus că au lucrat cu Răzvan Popa și i-au cunoscut părinții. Nu vreau să spună lumea că fac notă discordantă față de restul presei, dar informația care a ajuns la mine e că nu inspiră niciun pic de încredere părinții lui Răzvan Popa. Nu pentru acest subiect, dar pentru multe altele din trecut. Așa mi-au zis oamenii care i-au cunoscut părinții. 

>

Și acum sunt două variante. Lui Răzvan Popa, retras din fotbal, i se caută alibi. «Săracul, copilul meu, s-a nenorocit din cauza acestui subiect». Asta e o variantă. 

A doua variantă e ca totul să fie adevărat. Caz în care comportamentul conducerii Craiovei este unul pe care nu aș vrea să-l cataloghez pentru că nu aș mai face niciodată emisiune. Reacția domnului Sorin Cârțu, reacția proprietarului echipei, reacția celor din club... 

Mi se pare o chestiune foarte gravă. Să spui presei să trimită mail pe adresa clubului, să spui că nu comentezi asemenea mizerii... Mi se pare o batjocură la adresa presei, opinie publice, familiei Popa și a fotbalului. Să ieși târziu, după ce ți-ai pregătit un discurs, nu îmi transmite încredere”, a spus Gabi Safta. 

Reacția FRF

 Contactată de GSP.ro, FRF a emis un comunicat cu privire la afirmațiile lui Gabi Safta.

Ca urmare a solicitării dumneavoastră, Federația Română de Fotbal face următoarele precizări:

- Contul personal de Facebook al domnului Gabriel Safta nu este un canal de comunicare oficial al FRF și nu reflectă poziția FRF. 

- Declarațiile domnului Gabriel Safta îi aparțin în totalitate. 

- Referitor la părinții lui Răzvan Popa, singurul dialog care a avut loc între tatăl jucătorului și președintele FRF, Răzvan Burleanu, a avut loc în anul 2014, când părintele a atras atenția asupra atmosferei de la lotul național aferent generației jucătorilor născuți în 1997. Discuția, la care a participat și Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, a fost una benefică în urma căreia, atât Răzvan Popa, cât și Ionuț Radu, au continuat să se prezinte la loturile naționale. Acesta din urmă fiind astăzi portarul titular al primei reprezentative. 

- Federația Română de Fotbal tratează cu seriozitate faptele care reprezintă abateri disciplinare și cu atât mai mult când astfel de fapte depășesc sfera abaterilor de la regulamentele sportive. În cazul de față, FRF îi felicită pe părinții lui Răzvan Popa pentru curajul de a vorbi deschis despre acest incident, un demers care în viitor poate încuraja și alți sportivi să iasă în față, în cazul în care vor fi supuși unui eventual abuz.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.