Fotbal   •   Liga 2   •   Dinamo

„Câinii” se sfâșie între ei! Atac devastator în direct: „Ești expirat, n-ai treabă cu fotbalul! Ai fost aici și n-ai făcut nimic”

Anghelache a fost luat în vizor de Gică Mihali / Sursă foto: Arhivă GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 07 octombrie 2022

Gheorghe Mihali (56 de ani), fost jucător important la Dinamo, a dezbătut la GSP Live situația complicată în care se află fosta sa echipă, ajunsă în Liga 2 și amenințată în permanență de fiorii reci ai falimentului.

Deranjat din cauza unor declarații oferite de Constantin Anghelache (77 de ani), în care fostul președinte din Ștefan cel Mare prevestea dispariția imediată a clubului, Gică Mihali nu s-a abținut și a lansat un atac cu talpa sus în direcția fostului oficial, căruia îi reproșează inclusiv păgubusul contract al lui Ionuț Șerban.

Gică Mihali l-a atacat pe Anghelache la GSP Live: „Ești expirat!”


„N-am cum să fiu de acord cu domnul acela, nu știu câți ani are, care a fost președinte și el, Anghelache, care îi cântă prohodul lui Dinamo de nu știu cât timp. Dar el să nu uite că a fost președinte aici și n-a făcut nimic! 

Ba da, a făcut ceva: un contract al lui Ionuț Șerban care a băgat clubul în colaps. A făcut și el un contract, dar l-a făcut prost. L-au ținut pe copilul ăla 7 ani, l-au plătit, dar n-a jucat deloc.

Îl văd pe Anghelache că vine și dă lecții de condus clubul și de comportament...Stai, domnul Anghelache, că tu ești expirat, nu mai ai treabă cu fotbalul! La dat din gură suntem toți șmecheri, dar ai fost aici, în miezul clubului, și n-ai făcut nimic”, a declarat Gică Mihali, la GSP Live. 

Indiferent cât va juca și ce se va întâmpla în perioada imediat următoare, Dinamo tot la faliment va ajunge. Situația e clară, Dinamo a murit, în realitate. 

Constantin Anghelache, fost președinte Dinamo


2013-2015a fost ultima perioadă în care Anghelache a activat la Dinamo. A mai fost conducător al „câinilor” înainte de Revoluție

Ce s-a ales de Ionuț Șerban

Ionuț Șerban (27 de ani) și-a încheiat socotelile cu Dinamo, devenind liber de contract în 2021 după opt ani de „prizonierat”. „Câinii” au văzut intrarea în in nsolvență ca o oportunitate perfectă și pentru a scăpa și de celebra clauză de un milion de euro pe care i-o datora lui Vasile Șiman. El evoluează în prezent în Liga 3, la CS Blejoi. 

Ionuț Șerban a fost captiv la Dinamo din cauza unui motiv aiuritor, mai exact o clauză ce prevedea că, în cazul în care Dinamo se desparte de Șerban, indiferent din ce motiv, transfer, reziliere, atunci Vasile Şiman, patronul echipei care îl cedase pe fotbalist, se va alege cu un milion de euro.

65 de meciuride Liga 1 a disputat Şerban în tricoul lui Dinamo în cei 8 ani petrecuţi în alb-roşu,

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.