Fotbal   •   Liga 1   •   FC Argeș - CSU Craiova 1-0

Jean Vlădoiu, discurs dur: „Indiferent ce se întâmplă cu posturile noastre, sunt cu Prepeliță! În România încă funcționează șmecheria”

+10 Foto
FC Argeș a învins-o pe CS Universitatea Craiova, scor 1-0, în runda cu numărul 13 din Liga 1. Jean Vlădoiu (53 de ani), președintele argeșenilor, a avut un discurs furios la final.

Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea   —  sâmbătă, 08 octombrie 2022

FC Argeș a învins-o pe CS Universitatea Craiova, scor 1-0, în runda cu numărul 13 din Liga 1. Jean Vlădoiu (53 de ani), președintele argeșenilor, a avut un discurs furios la final. 

Jean Vlădoiu s-a plâns de tratamentul pe care el și antrenorul Andrei Prepeliță l-au primit din partea conducerii în ultima perioadă. 

Jean Vlădoiu, după FC Argeș - CS Universitatea Craiova 1-0

„Ne-am dorit foarte mult să câștigăm unul dintre cele 3 meciuri cu FCSB, CFR sau Craiova. Mă bucur pentru băieți și pentru Andrei. Au trecut câteva etape și aveam nevoie de puncte. Uneori am fost defavorizați și cu acest VAR. E o victorie mare! Sperăm ca și vinerea viitoare să ne bucurăm la fel de mult, cu Voluntari. 


Sper ca acest meci să ne descătușeze. Eu am avut încredere în Andrei și în acest lot pe care l-am creat în două săptămâni și jumătate. În acest sezon a apărut Garita, se pare că e abia la început. Toți au nevoie de timp pentru adaptare. Trebuie să înțeleagă ce înseamnă FC Argeș și România”, a spus Jean Vlădoiu, după FC Argeș - CS Universitatea Craiova. 

VIDEO Jean Vlădoiu: „Am fost singurul care l-a susținut pe Andrei Prepeliță”

Întrebat despre problemele medicale pe care Andrei Prepeliță le-a avut la meciul de etapa trecută, cu FCSB, Jean Vlădoiu a spus: „A fost o săptămână foarte grea. E greu când un antrenor tânăr are asemenea probleme. A fost foarte criticat în ultima perioadă. Am fost singurul care l-a susținut. Sunt alături de el în continuare. 


Indiferent ce se va întâmplat cu posturile noastre, eu voi fi lângă el. Sper să fie și oamenii din jur. În ultima perioadă s-au îndepărtat de noi, iar jucătorii simt asta. Noi nu avem alte interese, doar al jocului și al echipei. Noi ne asumăm responsabilitatea, înjurăturile, dar să aibă răbdare. 

Aici se va crea un nucleu frumos, ușor-ușor vor intrat lucrurile pe un făgaș normal. Cred că vom reuși multe lucruri frumoase dacă vom fi uniți. Dacă vom fi dezbinați, cei din conducere pe o parte și noi pe altă parte, nu vom reuși să facem nimic”. 

Jean Vlădoiu: „Așa suntem noi în România, șmecheri”

Vlădoiu a continuat discursul vehement, trimițând „săgeți” în direcția conducerii administrative.

„Nu va aduce liniște această victorie. Noi nu am avut niciodată la Pitești, dar suntem obișnuiți. Problema e ce facem cu jucătorii. Sunt unii care vin din țări civilizate, care sunt obișnuiți să primească banii la timp. Nu sunt obișnuiți cu comportamentul nostru din România. Sunt puține echipe care își respectă promisiunile. 

Vine din Madagascar, se pregătește, intră la joc, dă tot. Dacă n-ai rezultate, asta nu înseamnă că trebuie să dai un salariu la trei luni. Noi așa suntem în România, șmecheri. Eu nu sunt de acord cu acest lucru, dar persistă la noi în România. De aia suntem unde suntem, că șmecheria românească funcționează”, a concluzionat Vlădoiu. 

FC Argeș - Universitatea Craiova » Clasamentul actualizat din SuperLiga

CS Universitatea Craiova rămâne cu 18 puncte, pe locul 6. FC Argeș întrerupe seria înfrângerilor și urcă pe 9, cu 16 puncte.

Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.