Cea mai valoroasă triatlonistă din România, Antoanela Manac (27 de ani), îmbină perfect pasiunea pentru sport cu profesia.
Doctor și campioană la Half Ironman în cadrul Hero Mamaia, ea recunoaște că fără cunoștințele dobândite în medicină totul ar fi fost mult mai greu.
Antoanela Manac: „Trebuie să îmi tai degetul!”
„Am întâmpinat o durere acută la degetul mare de la picior și am simțit că e vorba de un nerv. Atunci mi-am dat seama că nu trebuie să mă mai gândesc, pentru că fiind un nerv terminal, periferic, nu o să-mi dea atât de multe probleme. Acum, trebuie să găsesc un coleg de la chirurgie, să mi-l taie, că nu se mai poate”, spune Antoanela.
Antoanela Manac e specializată în radioterapie și speră să nu aibă vreun pacient din triatlon.
Antoanela Manac, cea mai valoroasă triatlonistă din România
Antoanela Manac este cea mai bună triatlonistă din România din 2015 și până în prezent, cu rezultate remarcabile în competiţii naţionale şi internaţionale. În perioada 2015- 2019 a câştigat titlul de Campioană Naţională la proba Olimpic Open Feminin.
În 2017 a devenit Campioană Europeană la Duathlon U23, iar în 2019 a câştigat Cupa Continentală la Triatlon. De asemenea, are o serie de medalii de argint şi de bronz la competiţii precum African Cup 2019, Asian Cup 2019 şi World Beach Games 2019.
În acest moment Antoanela este pe locul 119 în ierarhia ITU (International Triathlon Union).
{{text}}