Sporturi   •   Handbal   •   LIGA CAMPIONILOR

Rapid - Esbjerg 34-32 » Campioana României o victorie de senzație în Liga Campionilor

FOTO: Facebook @handbalrapidbucuresti

Articol de Luminița Paul   —  duminică, 09 octombrie 2022

Rapid, campioana României, a obținut o victorie uriașă împotriva celor de la Esbjerg, în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, scor 34-32.

Neînvinsă după trei etape în grupa B, Rapid a pus totul pe teren contra celor de la Esbjerg pentru a-și păstra acest statut onorant pentru o debutantă în cea mai importantă competiție europeană a cluburilor. Și a reușit! Dar cu prețul unui final la limită, tensionat până la rupere, care a arătat vâna de dorință și mobilizare a bucureștencelor.

În Sala Sporturilor din Mioveni, gazdă punctuală, Polivalenta bucureșteană fiind ocupată cu altă competiție, campioana României a venit acompaniată de fanii și de galeria care a desfășurat bannere și steaguri imense alb-vișinii la peluză. 

Startul a fost favorabil echipei române, care a avut în Dorina Korsos o marcatoare constantă și eficientă din extrema stânga. De trei ori a înscris maghiara venită de la Debrecen, dar și defensiva a dat siguranță, lăsând oaspetelor puține șanse de a înscrie. Apoi a venit o perioadă de strălucire pentru Sorina Grozav, care a găsit culoarele dificile pentru aruncări reușite, apoi tot Korsos a dus avantajul pentru prima dată la 4 lungimi, 9-5.


Rapid, victorie dramatică cu Esbjerg

Rapid a continuat să fie în față, să domine repriza întâi, după ce Carlos Viver a sesizat un moment de slăbiciune și a cerut time-out. Indicații precise pentru pivotul Lorena Ostase și introducerea lui Irene Espinola în inter dreapta au făcut bine jocului, însă adversarele nu sunt un oponent oarecare. Au replicat prin Reistad și Ingstad și au adus confruntarea în echilibru. 

Încă un forcing însă al gazdelor în ultimele 5 minute, intervenții bune ale lui Kapitanovic în poartă, Grozav a regăsit precizia aruncărilor și Rapid a mers la vestiare cu 5 goluri avantaj.

În partea a doua au fost și 7, într-un început care a păstrat unda bună din finalul primei jumătăți. Victoria se contura tot mai promițător, dar cu 20 de minute înainte de final lucrurile s-au schimbat în defavoarea alb-vișiniilor. 


Mai multe greșeli, urme de oboseală după ritmul aspru al partidei de până atunci, replica danezelor, unele erori de arbitraj amestecate, toate au dus la o schimbare semnificativă pe tabelă. Au venit la un gol, pistonând încontinuu cu Nielsen, Ingastad și Breistol și chiar au egalat după mult timp, 30-30, prin Reistad, în minutul 55. 

Încă 5 minute de foc, în care a intrat în prim-plan portarul Denisa Dedu-Șandru, cu câteva intervenții excelente în momentele cele mai grele. 

De asemenea, au fost acțiuni care au arătat valoare individuală pentru Fraga, Kanor sau Buceschi. În ultimul minut, sala era pe punctul de a atinge recorduri de decibeli, după ce Marta Lopez a marcat golul de 33-32. 

Nu se mai putea întâmpla nimic! Ba da, încă un gol pentru Rapid, al lui Ostase și o victorie prețioasă, care o ține pe campioana României sus în ierarhia grupei. Deja cu șanse mari de a ajunge în faza următoare, după numai patru etape!

Clasament Grupa B

EchipaPuncte
1. Metz7
2. Rapid7
3. Gyor4
4. Esbjerg4
5. Buducnost4
6. Storhamar2
7. Lok. Zagreb0
8. Kastamonu0

*primele două clasate merg direct în „sferturi”, iar cele de pe locurile 3-6 în play-off-ul pentru „sferturi”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.