Fotbal   •   Nationala   •   PRELIMINARII EURO 2024

Gabi Balint analizează grupa României din preliminariile EURO: „Adversari cam de nivelul nostru. Bine că nu am căzut cu Ungaria”

Gabi Balint // foto: Facebook

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 09 octombrie 2022

Fostul mare fotbalist Gabi Balint (59 de ani) a analizat grupa României din preliminariile EURO 2024. „Tricolorii” au fost astăzi repartizați în grupa I, alături de Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra.

Gabi Balint analizează grupa României în drumul către EURO 2024

„Cuvintele astea, «la îndemână», «accesibil», trebuie să le evităm. Sunt adversari apropiați de noi, nu e o diferență mare.


În primul rând trebuie să vedem cum ne vom prezenta noi la startul acestor preliminarii, în primul rând depinde de noi. Adversarii sunt cam de nivelul nostru, putem obține rezultate pozitive împotriva lor.

Belarus poate fi un adversar dificil, nu e o deplasare ușoară. Kosovo la fel, au jucători în campionate bune, poate pune probleme. Pe Israel o știm cât de cât. Dacă ar fi să vorbim de o favorită, de echipa cu cele mai mari șanse, probabil ar fi Elveția.

Șanse există și sunt destul de importante. Una era dacă picai cu Spania, cu Italia... putea să iasă mai rău. Așa ne batem, nu? Mi-aș fi dorit, sincer, Moldova, pentru că nu ne-am mai întâlnit de mult cu ei și au mai evoluat. Aș fi vrut să văd care e diferența între noi și ei.

Mi-aș fi dorit și Ungaria, să ne pornim ambițiile. Am văzut ce înseamnă Ungaria în acest moment, cred că este mai bine că nu am căzut cu ei”, a afirmat Balint la emisiunea „Liga DigiSport”. 


Gabi Balint: „M-am săturat să vorbim despre calificare. În primul rând să vedem o idee de joc”

„Să ne rezumăm la un lot de 30 de jucători cu care să abordăm preliminariile, altfel va fi iar o bulibășeală din care nu vom înțelege nimic. Se va termina și campania asta și nu vor exista concluzii. 

Sigur, obiectivul este calificarea, dar eu m-am săturat de asta. Haideți să vedem o echipă, în primul rând un lot valoros, să vedem că joacă ceva, că există o idee tactică, și probabil vor veni rezultatele. 

Va fi foarte important cum începem. Dacă pleci bine, cu 6 puncte... Cu atenție, o bună selecție și motivație, cred că putem. Dar nu vreau să-mi fac iluzii, să vorbesc de calificare. Vreau să vorbesc despre grup, de dorință”, a completat Balint. 

Mai multe știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.