PSG a remizat în Ligue 1, 0-0 cu Reims, iar după meci starul Kylian Mbappe s-a declarat nemulțumit de tactica antrenorului Christophe Galtier.
Fără Lionel Messi și cu Neymar pe bancă, Mbappe a fost folosit ca atacant central, într-un sistem 3-5-2, spre nemulțumirea sa.
Kylian Mbappe, deranjat de antrenor după Reims - PSG
La finalul partidei, Mbappe a postat un mesaj pe Instagram pe care presa din Franța l-a perceput ca pe un atac la adresa antrenorului. Ulterior, francezul a șters postarea.
„Meci egal, ne revedem marți” a scris Mbappe, care a folosit și două hashtag-uri: „##cicestparis” (n.r. - Aici e Paris) și „#pivotgang”. Ultimul e văzut ca o referire la faptul că a fost folosit ca atacant, deși el preferă alt post.
Francezii scriu că Mbappe a fost nemulțumit de faptul că a fost folosit ca numărul 9 și că nu a jucat extremă, așa cum s-a întâmplat la naționala Franței.
Kylian Mbappe: „Am mai multă libertate la națională”
După duelul dintre Franța și Austria, 2-0, Mbappe a vorbit despre rolul pe care-l joacă în națională și s-a declarat încântat de cum îl folosește selecționerul Didier Deschamps.
„Am mai multă libertate la națională. Antrenorul știe că există un număr 9 în echipă, ca Giroud, care îi ține ocupați pe fundașii adverși. Iar eu pot să «dansez», să caut spațiu și să cer mingea. La PSG e diferit. Mi se cere să fiu pivot”, a spus atunci Mbappe.
PSG, lider în Franța
După 10 partide, PSG e lider în Ligue 1, cu 26 de puncte (8 victorii, 2 egaluri). Trupa lui Galtier este urmată de Lorient (25 de puncte) și Marseille (23).
{{text}}