Opinii   •   editorial

Să îngropăm gunoiul sub Craiova

Articol de Narcis Drejan   —  luni, 10 octombrie 2022

Cazul de agresiune sexuală în care a fost implicat Răzvan Popa s-a stins după câteva zile, în România, în vreme ce maltezii fac tot posibilul să scoată la iveală adevărul în cazul Devis Mangia.

Dacă te duci în Bănie și vorbești cu foștii fotbaliști ai Științei, toți îți vor spune același lucru: „știam că Mangia e gay! Și câți fotbaliști sau sportivi nu-s homosexuali și România, ca alte țări, nu face discriminare sexuală! Dar nimeni nu știa că-i agresor sexual!”. 

De la făcurăm, știurăm, dar nu văzurăm, doar auzirăm câte ceva, oltenii din jurul Universității îmi explică și de ce nimeni n-a scos un cuvânt în presa locală, cică n-ar fi dovezi. Sau nu voiau să se pună rău cu Rotaru. Și chiar dacă Răzvan Popa le-a spus colegilor, nimeni n-a făcut nimic, ba chiar se făceau miștouri ieftine în vestiar. 

Răzvan Popa și mama lui, Alexandra (foto: Cristi Preda/GSP)

Singurul fotbalist curajos a fost Gardoș, care a avut o relație foarte aprinsă cu Mangia, l-a amendat, l-a trimis la echipa a doua și a insistat apoi ca fostul fundaș al naționalei să rămână tot la Craiova 2, că-i strică atmosfera în vestiar. Le e frică fotbaliștilor să vorbească? Dar presei din Bănie?

Nebunii la Golden House

Poveștile din fotbalul românesc au tot timpul un peștișor auriu, un Golden Blitz, un Golden Garden, iar în Craiova există hotelul Golden House. Acolo se întâlnesc mai toți oamenii din fotbal, iar Devis Mangia înnopta deseori. Și nu singur. 

La discuțiile de după meciuri, mai apărea câte un Enzo, Francesco, Antonio. Iar cameristele aduceau un pat rabatabil în cameră. Doar că noaptea era lungă, iar dimineața, tot cameristele vigilente observau că patul rabatabil nu fusese mișcat și nu avea nicio cută. De atunci s-a tras concluzia că Mangia este homosexual, că-i plac bărbații, că Francesco, Antonio și alții erau partenerii din pat, dar vorba olteanului: „nu e treaba măgarului de unde bea calul apă”. Se tot făceau glume în vestiarul Craiovei, că aveți grijă cum vă aplecați, vedeți la dușuri, clasicele poante. 


În vestiare era unul cu tranziția negativă

Sursa noastră, de mare încredere, fotbalist, cu literă mare, îmi povestește că toate au fost bune și frumoase, până când Mangia a fost prins în zona dușurilor cu un an alt domn: „Erau amândoi în zona dușurilor, unul îi făcea niște chestii lui Mangia, eu ți le spun, dar nu le poți povesti sau scrie în ziar”. Din clipa aceea, unii și-au pus întrebări dacă nu cumva ar fi cazul ca Mangia să zboare de la Craiova. 

Marcel Popescu, pe atunci președinte, când a solicitat niște recomandări la aducerea lui Mangia, cele din Italia au fost categorice: „Vedeți că are probleme grave, comportamente sexuale deviante!”. A recunoscut Urbano Lega fost preparator fizic al Universității, trecut și pe la FC Național. Lega i-a spus clar lui Marcel Popescu: „E antrenor bun, dar vezi că e cu probleme grave de tot!”. 

Educație zero și gunoi sub oraș

Conform datelor publicate de Uniunea Europeană, peste jumătate din populația României consideră că actul sexual fără consimțământ poate fi justificat „în anumite circumstanțe”. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de Ungaria și Bulgaria. 

În cazul lui Răzvan Popa, mulți din echipă credeau că exista o relație între el și antrenor, asta până când Mangia i-a pus mâna în gât în vestiar și a sărit să-l bată. Din păcate, nimeni n-a făcut nimic, la noi nu există spirit civic, educația sexuală în școli nu se predă și am ajuns chiar și-n fotbal la agresiuni sexuale. Nimeni nu face absolut nimic, se doarme, se trece cu vederea, iar în Craiova, tot ziariștii ăia experți fac glume pe seama minciunii lui Casillas că ar fi homosexual. 

Când vine vorba de empatie și înțelegere în cazul lui Răzvan Popa, presa din Craiova preia copy-paste de la București, iar oamenii iau în derâdere victimele și le mai și blamează. Că așa le place unora, să doarmă cu gunoiul sub oraș...

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.