Revista britanică Four-Four-Two a realizat un Top 100 all-time. Gică Hagi e pe ultima poziție. Primul e Lionel Messi, înaintea lui Diego Maradona, Cristiano Ronaldo și Pele: „Figura mesianică a cărui strălucire a uimit lumea”.
Jurnaliștii de la revista britanică Four-Four-Two au realizat și ei un Top 100 al celor mai buni fotbaliști din istorie.
„Sincer, puteam forma încă o altă listă cu cei mai mari 100 de jucători, dar i-am ales pe cei care au influențat cel mai mult epoca lor, cei mai faimoși, care ne-au făcut să-i respectăm pentru talentul și performanțele lor", a comentat 4-4-2. Știință a jocului, impact și legendă!
„Gică Hagi a avut una dintre cele mai stranii traiectorii”
Pe locul 100 apare Gică Hagi. „Cel care a inspirat România cu piciorul său stâng magic, propulsând-o spre sferturile Mondialului din 1994, a avut una dintre cele mai stranii traiectorii a carierei printre marii jucători ai lumii", l-au prezentat ziariștii insulari.
„A fost, timp de aproape un deceniu, un mijlocaș ofensiv incredibil de prolific în prima ligă română, înainte de doi ani de lovește-și-ratează la Real Madrid, urmați mai târziu de o experiență similară la Barcelona. Între giganții spanioli, a petrecut doi ani de suflet în Italia, partea a „Micii Românii" a lui Mircea Lucescu la Brescia. A retrogradat, dar a rămas loial clubului în ciuda unor oferte mai bune și l-a readus în Serie A".
Completare la micul lui portret: „La 30 de ani, apropiindu-se de retragere, a semnat cu Galatasaray, pentru o jumătate de decadă plină de rezultate, cimentându-și statutul de legendă și adunând încă zece trofee".
Pep Guardiola: „Nu scrieți despre Messi. Doar priviți-l!"
Pe prima poziție nu mai e nici Maradona, nici Pelé. Ci Leo Messi. Deasupra lui Diego, Cristiano și Pelé.
„Peste 20 de ani, tinerii fani ai fotbalului vor citi despre figura mesianică a cărui strălucire a uimit lumea, care a distrus o mulțime de recorduri într-o perioadă de dominare, dar vor descoperi ce au pierdut doar când vor privi imaginile video", a comentat Four-Four-Two.
A încheiat cu mesajul lui Pep Guardiola: „Nu scrieți despre el, nici nu încercați să-l descrieți. Doar priviți-l!".
Top 100 all-time Four-Four-Two
- Lionel Messi (Argentina; din 2004)
- Diego Maradona (Argentina; 1976-1997)
- Cristiano Ronaldo (Portugalia; din 2002)
- Pelé (Brazilia; 1956-1977)
- Zinedine Zidane (Franța; 1989-2006)
- Johan Cruyff (Olanda; 1964-1984)
- George Best (Irlanda de Nord; 1963-1984)
- Franz Beckenbauer (Germania; 1964-1983)
- Ferenc Puskas (Ungaria; 1943-1966)
- Ronaldo (Brazilia; 1993-2011)
- Gerd Müller (Germania; 1963-1981)
- Alfredo Di Stefano (Argentina/Spania; 1945-1966)
- Michel Platini (Franța; 1972-1987)
- Zico (Brazilia; 1971-1994)
- Garrincha (Brazilia; 1953-1972)
- Bobby Charlton (Anglia; 1956-1975)
- Paolo Maldini (Italia; 1985-2009)
- Romario (Brazilia; 1985-2007)
- Giuseppe Meazza (Italia; 1927-1947)
- Andrés Iniesta (Spania; din 2002)
- Franco Baresi (Italia; 1977–1997)
- Marco van Basten (Olanda; 1981 - 1995)
- Eusebio (Portugalia; 1957 - 1979)
- Xavi (Spania; 1997 - 2019)
- Carlos Alberto (Brazilia; 1963 - 1982)
- Ronaldinho (Brazilia; 1998 - 2015)
- Ruud Gullit (Olanda; 1979 - 1998)
- Manuel Neuer (Germania; din 2004)
- Socrates (Brazilia; 1973 - 1989)
- Raymond Kopa (Franța; 1949 - 1967)
- Lev Yashin (URSS; 1950 - 1970)
- Lothar Matthäus (Germania; 1978 - 2000)
- Stanley Matthews (Anglia; 1932 - 1965)
- Valentino Mazzola (Italia; 1936 - 1949)
- Matthias Sindelar (Austria; 1921 - 1939)
- Luis Suárez (Spania; 1953 - 1973)
- Francisco "Paco" Gento (Spania; 1952 - 1971)
- Bobby Moore (Anglia; 1958 - 1978)
- Michael Laudrup (Danemarca; 1981 - 1998)
- Roberto Baggio (Italia; 1982 - 2004)
- Kenny Dalglish (Scoția; 1969 - 1990)
- Paolo Rossi (Italia; 1973 - 1987)
- Nándor Hidegkuti (Ungaria; 1942 - 1958)
- Günter Netzer (Germania de Vest; 1963 - 1977)
- Gianluigi Buffon (Italia; din 1995)
- Waldyr ”Didi” Pereira (Brazilia; 1947 - 1966)
- Roberto Rivellino (Brazilia; 1965 - 1981)
- Kevin Keegan (Anglia; 1968 - 1985)
- Thierry Henry (Franța; 1994 - 2014)
- Nílton Santos (Brazilia; 1948 - 1964)
- José Manuel Moreno (Argentina; 1935 - 1961)
- Oleg Blokhin (URSS; 1969 - 1990)
- Jairzinho (Brazilia; 1961 - 1982)
- Gaetano Scirea (Italia; 1972 - 1988)
- Dino Zoff (Italia; 1961 - 1983)
- Juan Alberto Schiaffino (Uruguay/Italia; 1943 - 1962)
- Fritz Walter (Germania de Vest; 1937 - 1959)
- Daniel Passarella (Argentina; 1971 - 1989)
- Gordon Banks (Anglia; 1958 - 1978)
- Gianni Rivera (Italia; 1959 - 1979)
- Karl-Heinz Rummenigge (Germania de Vest; 1974 - 1989)
- John Charles (Țara Galilor; 1949 - 1974)
- Dixie Dean (Anglia; 1923 - 1940)
- Gunnar Nordahl (Suedia; 1937 - 1960)
- Johan Neeskens (Olanda; 1968 - 1991)
- Denis Law (Scoția; 1956 - 1974)
- Sandro Mazzola (Italia; 1960 - 1977)
- Dennis Bergkamp (Olanda; 1986 - 2006)
- Jimmy Johnstone (Scoția; 1962 - 1979)
- Ronald Koeman (Olanda; 1980 - 1997)
- Omar Sívori (Argentina/Italia; 1954 - 1969)
- Teófilo Cubillas (Peru; 1966 - 1989)
- Dani Alves (Brazilia; din 2001)
- Eric Cantona (Franța; 1983 - 1997)
- José Andrade (Uruguay; 1921 - 1934)
- Cafu (Brazilia; 1989 - 2008)
- Frank Rijkaard (Olanda; 1980 - 1995)
- Flórián Albert (Ungaria; 1958 - 1974)
- Luka Modrić (Croația; din 2003)
- Just Fontaine (Franța; 1950 - 1962)
- Josef Masopust (Cehoslovacia; 1950 - 1970)
- Jimmy Greaves (Anglia; 1957 - 1980)
- Hugo Sánchez (Mexic; 1976 - 1997)
- Wayne Rooney (Anglia; 2002 - 2021)
- Philipp Lahm (Germania; 2001 - 2017)
- Alan Shearer (Anglia; 1988 - 2006)
- Allan Simonsen (Danemarca; 1971- 1989)
- Sergio Busquets (Spania; din 2007)
- Hristo Stoichkov (Bulgaria; 1982 - 2003)
- Roberto Carlos (Brazilia; 1991 - 2016)
- Giacinto Facchetti (Italia; 1960 - 1978)
- Peter Schmeichel (Danemarca; 1981 - 2003)
- Sándor Kocsis (Ungaria; 1943 - 1965)
- Luís Figo (Portugalia; 1989 - 2009)
- Djalma Santos (Brazilia; 1948 - 1970)
- Javier Zanetti (Argentina; 1992 - 2014)
- George Weah (Liberia; 1985 - 2003)
- Kaká (Brazilia; 2001 - 2017)
- Mario Kempes (Argentina; 1970 - 1995)
- Gheorghe Hagi (România; 1982 - 2001)
{{text}}