Conference League

Deac doar îi sperie pe cehi, Petrescu ridică Slavia în slăvi » Cum prefațează antrenorul lui CFR Cluj meciul din Conference League

+15 Foto
FOTO: Raed Krishan

Articol de Eduard Apostol, Raed Krishan (foto)  —  miercuri, 12 octombrie 2022

Ciprian Deac s-a pregătit ușor în această seară, la antrenamentul oficial al CFR-ului, dar decarul nu va fi forțat în meciul cu Slavia Praga. SuperDan, cătrănit, a precizat că formația cehă poate prinde finala competiției!

  • CFR Cluj - Slavia Praga se joacă joi, de la ora 19:45, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Pro Arena.

CFR Cluj atacă meciul cu Slavia Praga după 1-0 în tur, cu Dan Petrescu afectat vizibil de moartea unui amic de suflet și mai mult ca sigur fără Ciprian Deac.

Decarul multiplei campioane a fost, practic, la antrenamentul oficial, pe post de „sperietoare” pentru adversarii sosiți din Cehia. Adversari care s-au plâns de accidentări și probleme de efectiv, pe bandă rulantă.

Adevăr sau provocare pentru CFR Cluj

Cipri Deac a fost prezent la ședința de pregătire, a încercat să lovească balonul cu piciorul accidentat la meciul cu UTA (1-1), s-a schimonosit de durere în câteva rânduri, surse apropiate grupării afirmă că internaționalul nu va fi forțat. 

Probabil, nici runda viitoare, cu Sepsi, luni. Aceasta deși fotbalistul de 36 de ani l-a impresionat pe SuperDan, care a povestit:

„Vom vedea dacă rezistă. El vrea să se antreneze, să joace, nu l-am văzut niciodată să zică: «Nu pot!. Dacă va fi bine, va juca". Un tertip să pună mai multă presiune pe cei de la Slavia, care au vorbit ieri laudativ despre Deac.

VIDEO Dan Petrescu: „Slavia poate ajunge în finală!"

Bordeianu și Burcă, de asemenea cu probleme medicale, s-au antrenat, Petrescu va decide joi ce și cum în privința lor.

>

„S-ar putea să fie în lot, nu neapărat titulari", a punctat antrenorul. Petrescu nu consideră un avantaj faptul că Slavia este decimată de probleme medicale. Din contră!

„Important este ca, indiferent dacă vom lua gol, să câștigăm. Pentru mine contează să câștig, nu să nu iau gol, așa cum se vorbește. Probleme de lot la Slavia? Cehii au un lot atât de bun încât cred că vor ajunge foarte departe în această competiție. 

Anul trecut, au ajuns până în sferturi, eu îi văd acum în finală! Iar antrenorul lor a adunat cinci ani la echipa, asta înseamnă unitate și-i cunoaște foarte bine. Ar fi ceva fantastic să mai bifăm încă o victorie!", a declarat Dan Petrescu.

Este un moment foarte greu pentru mine, după moartea unui prieten care a fost non-stop lângă mine, pe oriunde m-a dus viața. E greu, foarte greu, trebuie să-mi fac meseria, totuși. Încerc să pregătesc meciul cât mai bine și să-mi fac meseria

 - Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Ce a spus Cristi Manea înainte de CFR Cluj - Slavia Praga

  • „Noi pregătim fiecare partidă la fel, indiferent de probleme, de adversar. Slavia Praga are șanse foarte mari de a ajunge departe în competiție. Va fi un meci special pentru noi, jucăm acasă după ceva timp, vrem să obținem un rezultat pozitiv"
  • „Am intrat în premieră pe noul gazon, arată foarte bine. Important e cum jucăm noi. Am demonstrat că putem juca pe orice tip de gazon, inclusiv la Praga, care, la prima vedere, arăta bine, dar se rupea ușor"
  • „Toți la CFR Cluj avem un spirit aparte. Pe mine mă impresionează Deac, în fiecare zi dă sută la sută, sunt sigur că va face totul să revină cât mai repede în echipa noastră"

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.