Sporturi   •   Handbal   •   PRELIMINARII CE 2024

Prim pas greșit în drumul spre Euro » „Tricolorii” lui Xavi Pascual s-au trezit prea târziu cu Austria, în primul meci din preliminarii. Clasamentul grupei

Austria - România // foto: Imago Images

Articol de Luminița Paul   —  joi, 13 octombrie 2022

România a pierdut cu Austria, scor 32-36, în primul meci din grupa de calificare la Campionatul European din 2024 (Germania).

  • România este în grupa 4, cu Austria, Ucraina și Insulele Feroe
  • Primele două echipe se califică la EURO, alături de cele mai bune 4 locuri 3 din cele 8 grupe
  • România - Ucraina se joacă duminică, 16 octombrie, de la ora 16:30. Meciul va fi liveSCORE pe GSP.ro

FINAL. Austria - România 36-32

Naționala condusă de Xavi Pascual a început aseară campania de calificare la un turneu final al Campionatului European după o pauză de 26 de ani. În 1996 tricolorii semnau cea mai recentă prezență la întrecerea continentală, una peste care s-a așternut însă un strat gros de praf. 


Și au început contra Austriei, în deplasare, la Graz, prima înfruntare dintr-o grupă, 4, în care se mai află Ucraina și Insulele Feroe. Doar primele două echipe din fiecare serie merg direct la Euro, acestora alăturându-li-se cele mai bune 4 formații de pe locul 3. Tricolorii au deschis scorul aseară, prin interul dreapta Humet, însă gazdele au replicat rapid și au trecut în față, 2-1. 

Până în minutul 10, tabela s-a păstrat în echilibru, 6-6, apoi austriecii au prins aripi. Jucătorii lui Pascual au început să plătească prețul greșelilor comise în atac, acolo unde au ratat fază după fază până când adversarii s-au distanțat la 10-6. Ecartul a rămas în aceleași limite încă o bucată de timp, după care s-a mărit, ajungând la un apăsător 18-11 la pauză. 

În partea a doua, românii au pornit bine, cu trei goluri consecutive semnate de Grigoraș, două, și Negru. Nu mai erau 7 goluri în spate, ci doar 4, iar pe măsură ce au trecut minutele au venit și la trei lungimi, 19-22 (min. 41). A fost diferența cea mai redusă pe care au obținut-o tricolorii într-o repriză secundă vizibil mai echilibrată decât prima. Tot Grigoraș și Negru au fost în prim-plan la finalizare, însă reușitele centrului Bizău sau ale Dedu au fost și ele binevenite. 

România s-a apropiat pe final de Austria


Finalul a adus o doză de emoție, când tricolorii s-au apropiat la trei lungimi, 32-35, însă nu a mai fost timp suficient, doar un minut și jumătate, pentru mai mult. S-a încheiat cu 36-32 partida în favoarea gazdelor, dar repriza a doua a fost câștigată de handbaliștii lui Pasqui, 21-18. Păcat de partea întâi și de diferența prea mare de recuperat! 

Naționala României joacă următorul meci duminică, la București, în sala Dinamo, contra Ucrainei, de la ora 16:30. E nevoie de o victorie, partidele din grupe urmând să se reia apoi la anul, în luna martie

Clasamentul grupei României

sursă: Flashscore

5.00 era cotaunei victorii a României în viziunea bookmakerilor, înaintea meciului

Mai multe știri din handbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.