Malaxorul

FCU Craiova a ajuns o echipă care nu ştie ce vrea. Patronului ar trebui să-i fie frică nu de retrogradare, ci de încremenirea într-o lipsă de proiect

La Craiova-Mititelu e bine să existe mereu o listă cu antrenori la îndemână, precum sacrosanctul kelen pentru doftorii fotbalistici de pe vremuri, pe care sigur îl foloseau de mai multe ori pe meci. Aşa şi cu lista, sigur e de folosit de mai multe ori pe sezon.

Acum a venit din nou acel moment, nu s-a lăsat aşteptat, pârdalnicul. Am glumit. Nu-i nevoie de nicio listă. Se poate întocmi pe loc, nu e greu deloc, doar te iţeşti un pic şi îi vezi cum sar precum iepurii în câmpul cu verze. 

Ridici puşca şi în loc să fugă care încotro se aliniază, bombează pieptul şi strigă în cor: «Servim patria!». Cum care patrie? Patria fotbalului. Poc! N-ai cum să ratezi. Patria recunoscătoare. Patria necunoscătoare.

Cum ajungem pe prima pagină

Acum a ieşit din scenă Marius Croitoru şi nu îţi poţi ţine în frâu un zâmbet. Anul trecut, aproape în aceeaşi zi, îşi făcea bagajele Adi Mutu. Au urmat alţi patru antrenori până la finalul care i-a aparţinut eternului Nicolo Napoli, pentru a opta oară înfipt pe banca tehnică a acestei vesele echipe.

Ceea ce l-a pus în capul listei întocmite de L’Equipe Magazine cu cei care s-au întors de cele mai multe ori la locul faptei. Şi uite aşa, între un Zizou şi un Mbappe şedea ciudăţenia oltenească. Unii ar avea impresia că trebuie să te cruceşti. 

Da, pare că foloseşte. Se ştie doar că în fotbalul de aici a-ţi plimba mâna dreaptă de la frunte la buric şi de la un umăr la celălalt e de multe ori principala schemă tactică.

Pac şi-o raţă!

La Craiova aceasta antrenorii pleacă oricând şi oricum. Nu că ar fi ceva rar. Pe la toate e cam la fel. Puţinele care ies din rând sunt cele la care patronul e şi antrenor. Sau care iau titlul - evident, pluralul e o glumă nu foarte reuşită.

Totuşi, de la FCU Craiova antrenorii pleacă mai dihai ca de oriunde, pleacă la bine, la rău, la „nici aşa, nici aşa”, pleacă mai des decât anotimpurile, pleacă şi revin, revin şi pleacă într-un ritm care te ameţeşte. 

O, da, există un milion de argumente pe care le-ar putea desfăşura patronul pentru această băjenie, care mai nou s-a înfuriat pe fani, partizani ai lui Croitoru, sătui şi ei să tot vadă cum cad tehnicienii ca răţuştele la standul de tir în parcul de distracţii.

Pepite

Iar cei care, zic suporterii, trăg în ei mai des decât la porţile adverse ar fi chiar propriii jucători. Cărora Mititelu le ia apărarea. Firesc, doar el i-a adus. Pepite. Nimeni nu e prea bun pentru ei. 

Privind de deasupra şi în perspectivă acest club nu poţi decât constata că e ceva profund fracturat. Când ai nevoie de cinci antrenori pe sezon ca să obţii aceeaşi mediocră performanţă (măcar raportat la investiţii) nu-ţi trebuie un doctorat în fotbal. Mai degrabă, minime noţiuni de logică.

Serviciul mişcarea bolovanilor

Dacă un antrenor pleacă repede, vina e a celui care l-a adus. Sau care nu i-a dat timp. Sau care nu l-a sprijinit. Şi dacă tot pleacă des antrenorii, vina se înmulţeşte. 

Enervant, ca să zic aşa, e că această echipă ne-a oferit sclipiri de fotbal bun. Şi când zici: uite, hai că mai avem un argument pentru campionatul ăsta stuchit de mulţi, zdrang!, se sparge totul cu zgomot. 

Căruţa se răstoarnă, pepenii se sparg, megieşii se ceartă şi ia-o de la capăt, într-un minunat concert sisific. Cum, nu simţiţi dulceaţa acestei diafane muzici? Înseamnă că n-aveţi ureche. De neiertat în fotbalul ăsta în care multe se fac fix aşa, după ureche.

Informaţie utilă pentru următorul la rând: Stoican, venit după Mutu, a rezistat până pe 9 noiembrie. Hai că nu mai e mult!