Liga 1

Chinuită de accidentări și de lipsa de idei, Craiova lui Rădoi suferă: „Să scrie UNICEF pe tricourile noastre”

Andrei Ivan e încă în căutarea formei de sezonul trecut // foto: Facebook

Articol de Aurelian Botezatu  —  Thursday, 13 October 2022

Accidentările și lipsa de formă a jucătorilor din ofensiva CSU Craiova îi dau mari bătăi de cap lui Mirel Rădoi, care a ajuns să se teamă de meciurile cu echipe ce se apără. „Analizele” oltenilor confirmă deficitul la capitolul creativitate. 

Pentru Universitatea Craiova, locul 6, urmează o serie de trei meciuri cu echipe apropiate în clasament, Petrolul (locul 7), UTA (9) și Sepsi (5). Adversare incomode, ca și Argeșul, de care a fost învinsă etapa trecută. 

CSU Craiova suferă în ofensivă

Cifrele contabilizate de InStat de la startul sezonului arată că marile probleme ale oltenilor, mai ales în astfel de partide, sunt, de fapt, în preajma careului advers. La șuturile expediate spre porțile adverse, în 12 etape de campionat, jucătorii lui Mirel Rădoi stau OK:

  • 177 de șuturi. Locul 3, după FCSB (186) și Sepsi (186);
  • 65 de șuturi cadrate. Locul 3, după FCSB (73) și Sepsi (67).

Bătaia de cap începe la creativitate:

  • 55 de ocazii, ceea ce-i plasează pe olteni tocmai pe locul 7 în Liga 1. Au mai puține decât „sperietoarea” lor din ultimele stagiuni, Sepsi (69), ba chiar și decât rivala locală FCU (66) sau FC Argeș (57). 
  • 25% din oportunități fructificate. Un procentaj ce-o aruncă pe Universitatea tocmai pe locul 11 în Liga 1, printre formațiile care o depășesc numărându-se următoarele adversare, Petrolul (32%), Sepsi (29%) și UTA (29%), sau echipe în mod normal mai slab cotate, gen Hermannstadt (42%), FC Botoșani (31%) ori Chindia (27%).

UNICEF-ul lui Mirel Rădoi

Nu întâmplător, după 0-1 cu FC Argeș, Mirel Rădoi a atras atenția că „vom avea dificultăți cu toți adversarii care se apără. Nu avem fotbaliști care să facă diferența. Chiar ar trebui să scrie pe tricoul nostru UNICEF”. 

Circumstanțe atenuante? Numeroasele probleme de personal cu care Craiova s-a confruntat în compartimentul ofensiv:

  • Elvir Koljic, arma letală de altădată a Universității, s-a lipit tot mai rar de gol în ultimele sezoane, dar, chiar și așa, măcar crea culoare pentru ceilalți. De-o bună bucată de vreme este indisponibil;
  • Andrei Ivan a fost integralist cu FC Argeș, însă abia a revenit după o ruptură musculară care l-a ținut aproape 3 săptămâni departe de gazon. Încă îi lipsește ritmul de joc;
  • Ștefan Baiaram, „decarul”, a bifat doar 34 de minute la Pitești. Și el vine după o leziune musculară și 4 săptămâni pe tușă.

În schimb, Rivaldinho n-a convins când i s-a acordat o șansă. Iar în ultimul timp a lipsit și el, accidentat. La rându-i, Jovan Markovic, înlocuitorul lui Koljic, este inconstant în evoluții. 

Fostul „tricolor” Ioan Ovidiu Sabău crede că internaționalul U21 „încă are nevoie de timp. Are, la un moment dat, câteva execuţii şi lucruri interesante. După care se pierde, dispare total din joc! Sunt momente în care arată ca un jucător de calitate, însă nu cred că poate din punct de vedere fizic şi mintal”. 

14 goluria marcat Universitatea Craiova în acest campionat. Are a 6-a ofensivă din Liga 1

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.