Joan Laporta (60 de ani), președintele Barcelonei, a fost extrem de supărat după egalul cu Inter din grupele Champions League, scor 3-3.
După remiza de pe Camp Nou, șansele Barcelonei de a se califica în optimile Ligii Campionilor sunt minime. Catalanii au rămas cu 4 puncte, în timp ce Inter are 7. În cazul unei victorii a italienilor în următorul meci, cu Viktoria Plzen pe „Giuseppe Meazza”, Barcelona este eliminată din competiție, după ce a pierdut cu 0-1 meciul tur cu echipa lui Inzaghi.
Președintele Joan Laporta a coborât nervos la vestiare după meciul cu Inter și a avut o discuție cu antrenorul Xavi, potrivit Sport.es., însă doar după ce spiritele în rândul jucătorilor s-au calmat, ei fiind nervoși după meci.
Joan Laporta a cerut explicații după Barcelona - Inter 3-3
Spaniolii anunță că Joan Laporta a fost deranjat de faptul că Barcelona are șanse minime de calificare, mai ales după investițiile din vară. El a avut o discuție privată cu Xavi, însă nu a luat contact cu jucătorii.
Laporta a încercat să afle cauzele rezultatului negativ cu Inter, iar în același timp i-a transmis lui Xavi susținerea sa, mai ales că următorul meci este cu Real Madrid, pe „Santiago Bernabeu”.
Primul El Clasico din acest sezon se joacă duminică, de la ora 17:15. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1. Real Madrid și Barcelona sunt la egalitate de puncte în La Liga, 22.
{{text}}