FCSB - Silkeborg 0-5 | Ștefan Târnovanu, portarul roș-albaștrilor, a recunoscut la final proporțiile dezastrului din Conference League.
„N-am găsit nicio explicație până acum, ne-au depășit la toate capitolele, a fost o demonstrație de fotbal. Să primești 10 goluri în două meciuri... nu te poți gândi vreodată la așa ceva, nici dacă faci cel mai prost meci posibil!
Acum trebuie să încercăm în campionat să jucăm mult mai bine și să spălăm rușinea cu câștigarea titlului. Dar e un dezastru! Să primești 10 goluri într-o săptămână... Nu am înțeles nimic, au fost mai buni decât noi, dar tot noi trebuie să o scoatem la capăt”, a declarat Târnovanu la Pro Arena.
Târnovanu se ia de fani, după FCSB - Silkeborg 0-5: „Ne-au înjurat de familii, copii, neveste”
Târnovanu a avut și reproșuri de făcut la adresa fanilor: „Suporterii se așteaptă să mergem să-i salutăm la final, după ce ne înjură de familii, de tot ce avem. Eu am preferat să ies de pe teren, pentru că au început să ne înjure. Înțeleg că sunt supărați, dar nu e normal să se ia de familii, copii, neveste. Așa am gândit, să plecăm la vestiare după meci”.
După meciul din tur, n-am putut să dorm. Probabil că nici acum nu voi putea
Ștefan Târnovanu, portar FCSB
Nu prea avem cuvinte, din păcate. Am trăit o rușine, trebuie să învățăm din aceste jocuri europene. Ne-am prezentat foarte rău în aceste două meciuri cu ei. Nu cred că și-a imaginat cineva aceste scoruri. Nu știu dacă cineva se gândea la asta. Am întâlnit o echipă foarte bună, trebuia să stăm mult mai bine în teren. E foarte rușinos, am văzut și suporterii că au plecat...e dezamăgitor. E nevoie de multă muncă, fiecare să vadă unde a greșit.
Trebuie să ne revenim în campionat și să avem victorii pe linii acolo. Trebuie să respectăm competiția și să arătăm mult mai bine. Așteptăm anul viitor, să ne calificăm în Europa sau Champions League, dar trebuie să arătăm mai mult. Cine trăiește pentru fotbal se simte foarte nașpa, înțeleg tristețea lui Târnovanu. Trebuie să analizăm foarte bine, n-avem decât să muncim mai mult și să arătăm mai miult pe teren
- Valentin Crețu, fundaș dreapta FCSB
Cele mai tari imagini din partida FCSB - Silkeborg:
Clasamentul în grupa B din Conference League: FCSB e ultima
ECHIPĂ | M | G | P |
1. West Ham | 4 | 9-4 | 12 |
2. Silkeborg | 4 | 12-4 | 6 |
3. Anderlecht | 4 | 2-3 | 4 |
4. FCSB | 4 | 1-13 | 1 |
{{text}}