Stranieri

Se salvează Mircea Lucescu în Conference League? Promisiune făcută în fața suporterilor lui Dinamo Kiev după eșecul cu Rennes

Mircea Lucescu, Foto: fcdynamo.com

Articol de Aurelian Botezatu  —  vineri, 14 octombrie 2022

Dinamo Kiev e out din Europa League, după eșecul cu Rennes, scor 0-1, însă poate „cădea” pe moale, în Conference League. Ca să fie sigur de locul 3 trebuie să bifeze victorii cu AEK, la Larnaca, și apoi împotriva lui Fenerbahce.

Dinamo Kiev n-a reușit să puncteze nici joi, în grupa B din Europa League. Echipa lui Mircea Lucescu a pierdut și returul cu Rennes (0-1), disputat la Cracovia, și a ajuns la patru eșecuri din tot atâtea partide disputate. 

Formaţia ucraineană este out din competiție inclusiv matematic, în condițiile în care primele două clasate, Fenerbahce și Rennes, au câte 10 puncte când mai sunt două etape de disputat.

Mircea Lucescu: „Vom face tot ce ne stă în putință pentru a ocupa locul trei”

La conferința de presă de după meci, tehnicianul român a dat din nou vina pe naveta pe care trebuie s-o facă împreună cu jucătorii săi între Ucraina și Polonia, din cauza războiului care-i împiedică să-și joace meciurile acasă, la Kiev. 

„Ne-a lipsit nu doar claritatea, ci și prospețimea, concentrarea, ceea ce a dus la greșeli. Avem un astfel de program încât nu ne putem concentra în mod corespunzător asupra antrenamentelor și trebuie să ne mișcăm constant. Sper că după meciul de duminică, cu Șahtior, să ne întoarcem la Kiev pentru ca jucătorii să petreacă ceva timp alături de familiile lor. Și acum, avem 7-8 ore de drum în fața noastră. Jucând în astfel de condiții, este foarte greu să arăți un joc bun”, a comentat Lucescu.

Se salvează Mircea Lucescu în Conference League? 

 Dinamo mai are două meciuri de disputat în grupă, cu AEK Larnaca, în deplasare, și cu Fenerbahce, pe teren propriu. Iar Luce le-a promis suporterilor că „vom face tot ce ne stă în putință pentru a ocupa locul trei”. Poziție care i-ar asigura rămânerea în Europa, dar în mai modesta Conference League.

4 echipesunt în grupele Europa League care n-au reușit să bifeze niciun punct în 4 meciuri disputate: Dinamo Kiev, FC Zurich, Omonia și Malmo

Scenariul cel mai sigur? Mai întâi, o victorie la măcar două goluri diferență cu AEK, la Larnaca, după 0-1 la Cracovia, pentru a avea avantajul meciurilor directe la egalitate de puncte. Apoi, o alta în fața Fenerului, în ultima etapă.

VIDEO. Greutățile prin care a trecut Mircea Lucescu în ultimele luni

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.