Conducătorii slabi și antrenorii preș reprezintă chintesența fotbalului românesc sau explicația eșecului în cupele europene. Dan Petrescu este antieroul în antiteză, enervant, posac, apocaliptic, dar știe să folosească obiectul muncii.
S-a trecut prea repede peste dublul succes al CFR-ului cu Slavia Praga. Plzen, Slavia sau Sparta sunt deja echipe cu pedigree european, chiar dacă fanul obișnuit se limitează la numele comerciale.
Zecesebe, FCSB, du-te, Dică, ce ne facem cu FCSB? Treaba este foarte simplă: pui antrenor cu nume și nu te mai implici ca patron, echipa se va exprima la adevărata valoare, dacă numești secunzi sau antrenori preș, fără experiență, culegi roadele dezastrului.
Tupeul, arma fotbalului
În ultima perioadă, în fotbalul nostru, e plin de tupeu și atât. Uitați-vă la cazurile Săpunaru, Tamaș, FRF, Dică etc. Indiferent de greșelile pe care le fac, la ei intervin eternele și enervantele scuze.
Ori fotbalul a fost prea blând cu ei, dar mie mi se pare de prost gust ca după ce nu faci nimic prin carieră, să înjuri și fanii, fără pic de respect, apoi să mai și minți că totul e scos din context.
La fel este și Dică. Nu știu dacă i-ați urmărit conferințele de presă. Sunt câțiva reporteri excelenți pe FCSB, care-l taxează cu întrebări dificile, săptămânal, iar antrenorul secund răspunde cu un tupeu fantastic. Doar tupeu, niciodată nu are argumente și se enervează.
Tot ca un cocoș alfa înfuriat în ograda goală, își mai și asumă deciziile de la echipă, la 48 de ore după hotărârile patronului, pardon, principalul Gheorghe Becali.
Nicolae Dică, la marginea terenului în FCSB - Silkeborg 0-5 // foto: GSP
Du-te, Dică! Sincer, du-te în Liga a III-a, ia-o de jos, la FCSB II, la Tunari, nu e nicio rușine să muncești, dar mai degrabă să înveți. Ca antrenor n-ai, momentan, nicio chemare, jucătorii tăi sunt praf la capitolul mentalitate, analizează un pic meciurile astea cu Silkeborg, că ți-au dat danezii gol și de pe carpetă și de pe tabelă.
Înțelege că nu ești încă antrenor de Liga I. Și încearcă să nu mai fii preș, uită-te la foștii tăi colegi, Rădoi, de exemplu. Uită-te la Dănciulescu, de exemplu, care nu acceptă să fie preșul nimănui.
Ai fost și tu cineva în fotbalul românesc, nu e rușinos să o iei de jos. Legendarul Dorinel Munteanu a luat Oțelul din Liga a III-a și poate-i iese promovarea în Liga I. Haide, curaj Dică, e greu să fii secund la FCSB.
Antieroul Petrescu
Mă întorc la CFR. Dan Petrescu nu are deloc calitățile convenționale ale unui erou, la el nu vezi idealismul și nici moralitatea. Se supără și dacă sunt prea multe meciuri și dacă sunt prea puține. Îl enervează orice, de la arbitraj până la oamenii de pe bancă, de la cabina VAR până la varul trasat pe gazon.
Înjură ca o mitralieră 90 de minute, nu zâmbește niciodată, ține ochii mijiți și ai impresia că îl deranjează chiar și victoriile. Ca figură de stil în proiectarea antrenorului român în fotbalul autohton în antonimie, Dan Petrescu este antiteză.
Cum zicea și Eminescu, înger și demon, împărat și proletar, Petrescu este peste tot ce avem astăzi în Superligă, iar rezultatele cu Slavia Praga nu-s întâmplări. Ne-am plictisit noi de fotbalul de calitate, vedem numai tiki-taka în campionatul intern, și-i sărim în cap lui Petrescu pentru jocul inestetic. Păi și FCSB joacă inestetic și pierde cu 5-0.
Toate echipele din România au voie să joace lungă și pe a doua, când o face Petrescu e dureros. De ce? Pentru că are rezultate și ne-am obișnuit să explicăm mai ușor eșecul, decât să ne bucurăm.
{{text}}