Opinii   •   EDITORIAL

Aplicația lui Nae

Articol de Alin Buzărin   —  sâmbătă, 15 octombrie 2022

Antrenorul Petrolului, Nicolae Constantin, a epuizat toate savantlâcurile învățate la licența Pro și a recurs la ceva combinat: NKVD, Secu, SRI, plus o crasă lipsă de omenie

Oricâtă bucurie ne-ar aduce victoriile CFR-ului, bravo!, oricât amar amestecat cu indignare ne-ar pricinui mascarada FCSB-ului, ambele senzații sunt depășite clar în intensitate de procedura antrenorului Petrolului, Nae Constantin, de a-l provoca și de a-l înregistra pe Gabi Tamaș, spre a se scoate pe sine și spre a-l oferi pe fundașul veteran (aflat într-o anumită stare, din câte se înțelege) drept carne de tun suporterilor ploieșteni. Așa ceva nu poate rămâne necomentat, nici dacă batem pe Real, nu pe Slavia Praga, nici dacă ne bate cu 10-0 selecționata Polului Nord, nu Silkeborg.

Altfel de defensivă

L-am apărat pe Nae Constantin, de fapt am apărat ideea că în fotbal fiecare își urmărește scopul, indiferent de mijloace, atunci când Croitoru și Mutu au sărit neîntemeiat pe el și și pe Petrolul, acuzându-le abordarea mult prea defensivă. Nu e treaba ta cum joacă adversarul, dacă ești bun, desfă-l și bate-l! Însă ceea ce face Nae acum, atitudinea lui de sifon reîncărcabil, nu poate rămâne neamendată.


Gabi, între culpă și "derapaj"

Într-o opinie care în zilele noastre se opintește să se impună, ba chiar e pe cale de a izbuti asta, Gabi Tamaș e în culpă dintr-o grămadă de motive. Că a băut un șpriț după înfrângerea cu Steaua (ca și după alte înfrângeri și după alte victorii, nu mai e demult inedit, când l-a luat la Petrolul, Nae a știut pe cine ia), că euforic fiind și-a sunat antrenorul, reproșându-i una și alta (poate și lucruri pe care Nae le omite în spovedania sa, cum ar fi echipa făcută anapoda și atitudinea de oarecare indiferență a unora dintre "lupii" din teren în meciul cu FCSB).

Plus acele invective de nepermis ale lui Tamaș la adresa suporterilor Petrolului. Limbajul contemporan le numește "derapaje", adăugând uneori și sufixul "de nepermis", de parcă ar exista și derapajele "de permis".

Fabrica de vorbe goale


Bun, Tamaș e de neiertat, societatea contemporană operează cu valori supreme, egalitarismul fiind la loc de cinste. Nu facem distincții, un junior de 16 ani e egal, nu-i așa?, cu un veteran de 39, pierdem împreună, câștigăm împreună și alte prostii similare. Trăiască munca în echipă, trăiască și rostească-se acele vorbe goale despre care știm cu toții că se spun doar ca să fie spuse! A băut juniorul, plătește, a băut Tamaș, plătește și el.

Putea proceda altfel

Probabil că Nae Constantin, fotbalist bun, cu o carieră lungă, știe și el cât de râncede sunt aceste expresii. Are aproape 50 de ani, a trăit o viață în fotbal, a fost jucător, s-a făcut antrenor și, dacă la licența Pro n-au apucat magiștrii să-l învețe, trebuia să-i spună instinctul de om ruginit în fotbal că atunci când un jucător de-al tău te sună în crucea nopții fie nu-i răspunzi, fie îi zici că n-are rost discuția, Găbiță, ești și tu obosit, hai că vorbim despre lucrurile astea mâine. 

În niciun caz nu te lansezi cu el în filosofii nocturne, nu-l provoci să înjure suporterii și nu-l înregistrezi pentru ca apoi să te folosești de frazele sale, etilice sau nu.

Josnicia dusă la extrem

"Am eu o aplicație, am mai folosit-o", spune Nae Constantin, senin ca o zi de mai, ferm convins că a procedat corect și în folosul clubului (deși a înregistra pe cineva fără a-i obține în prealabil acceptul nu e tocmai legal). Faptul că ai tu o aplicație pe care ai folosit-o acum (ca și altădată, cum zici) te descalifică total, dragă Nae!

Te trimite în acea zonă a delatorilor, a "sifoanelor", a indivizilor în care nu merită să ai niciun fel de încredere și pe care nu merită să dai nici măcar doi bani. Ca antrenor, ca pedagog, ca lider, aveai la îndemână toate instrumentele să te impui. Acesta, fundamental mizerabil, al josnicei turnătorii, era ultimul la care trebuia să recurgi! 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.