FCSB a învins-o pe UTA, scor 2-1, și a urcat pe locul 7 în SuperLigă. Claudiu Keșeru (35 de ani) a transmis că se gândește la despărțirea de gruparea arădeană.
Claudiu Keșeru nu se numără printre favoriții antrenorului Ilie Poenaru la UTA. Astăzi, contra celor de la FCSB, a fost introdus în minutul 78 și a bifat prima reușită stagională. Admite că se gândește să schimbe echipa în pauza competițională din iarnă.
VIDEO Claudiu Keșeru, după FCSB - UTA 2-1
„Eu fac tot ce ține de mine pe teren, mai departe ține de antrenor. Eu vreau să marchez de fiecare dată. Mi-am dorit și astăzi, dar nu am sărbătorit golul din respect față de fostul club, pentru suporterii care sunt mereu în spatele lor.
Nu sunt antrenor, nu pot să îmi dau cu părerea ce se întâmplă, ce nu merge la echipă. Las antrenorul să își dea cu părerea. În acele 10 minute pe care le joc în ultimul timp fac tot posibilul, intru cu determinare. Nu sunt eu cel care ia deciziile.
Să mă retrag? Doamne ferește! Cu parametrii pe care îi am și cu ce arăt în acele 10 minute vă zic sigur că nu mă retrag. Cât timp am plăcere, de ce să mă retrag? Voi juca în continuare, că e aici sau în altă parte.
Întrebat dacă va fi folosit mai mult în meciurile de Cupă, Keșeru a avut o reacție sinceră: „E o situație penibilă... Bineînțeles că mă gândesc să merg la alt club. Nu am venit aici pentru bani, e cel mai mic contract din cariera mea. Când se va termina contractul, în decembrie, vom discuta”.
Emoție am mereu, când nu voi mai avea, mă voi lăsa. Sunt prezente emoțiile! Astăzi a fost special. Era prima dată când intram în celălalt vestiar pe Arena Națională. Nu vă pot descrie sentimentele, m-au năvălit foarte multe simultan
- Claudiu Keșeru, atacant UTA
{{text}}