Liga 1

Dan Petrescu nu se dezminte: „Titlu? Noi să ne calificăm în play-off” + „Lupta nu va mai fi ca anul trecut”

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 17 octombrie 2022

Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a vorbit la conferința de presă premergătoare meciului cu Sepsi despre lupta la titlu.

  • CFR Cluj - Sepsi se joacă azi, de la ora 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1

Petrescu nu se consideră deja calificat în play-off. El susține că doar Rapid și Farul, primele două clasate în SuperLiga, pot fi sigure de prezența în play-off în acest moment. 

Dan Petrescu, despre lupta la titlu: „Noi să intrăm în play-off înainte”

„Cei de la Sepsi nu doar că au un prim 11 foarte bun, au și dubluri pe posturi. Îi văd în play-off la finalul sezonului.

În primul rând, noi trebuie să ne gândim să ajungem în play-off. Nu suntem în postura să vorbim de titlu. Doar de Farul și Rapid pot spune că nu vor pierde play-off-ul. Eu cred că nu va mai fi ca în sezonul trecut, când doar 3 se băteau la titlu.

Eu cred că toate cele 6 care se vor califica se vor bate la titlu, chiar dacă nu vor recunoaște. Cele 6 care vor fi acolo, eu cred că se vor bate la campionat”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă.

CFR Cluj se află în acest moment pe locul 3, cu 22 de puncte, cu 11 mai puține decât liderul Farul. Trupa lui Petrescu are însă 3 meciuri în minus. Sepsi este pe locul 6, ultimul de play-off, cu 19 puncte în 13 meciuri jucate.

Clasament SuperLiga

>

Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.