Gică Popescu (55 de ani), fostul căpitan al naționalei României și component al „Generației de Aur” a comentat evoluția vicecampioanei Ligii 1, FCSB, grupare ce a obținut duminică seară a treia victorie consecutivă în campionat, 2-1 cu UTA Arad.
Președintele clubului Farul Constanța a mai spus că fundașii celor de la FCSB nu au o chimie între ei. De asemenea, fostul mare fotbalist a pus la îndoială calitatea apărătorilor vicecampioanei.
Gică Popescu, despre fundașii de la FCSB: „Cu tot respectul, dar nu sunt jucători cu supervaloare”
„Eu cred că, mai mult decât calitatea individuală a jucătorilor, e important modul în care joacă împreună. Poţi să ai jucători cu calitate individuală, dar să nu ai un ritm bun de joc între fundaşii centrali, între fundaşii centrali şi fundaşii de bandă. Spre deosebire de alt compartiment, în apărare, unde se vede cel mai repede o eroare, e nevoie ca adaptarea să se facă repede.
Azi, doi jucători s-au dat cap în cap. Nu e o chimie între ei, să spui că joacă de mult timp împreună.
Cu tot respectul, dar nu sunt jucători cu supervaloare, nu sunt jucători de o valoare certă, care au jucat în competiţii europene, la un anumit nivel. Se dau cap în cap în situaţii bizare, ce e cu ei? Ei nu reuşesc să facă o linie de patru, care să fie fără greşeală”, a declarat Gică Popescu la finalul partidei FCSB-UTA Arad, potrivit Prima Sport.
FCSB, locul 7 în clasamentul SuperLigii
Ca urmare a victoriei obținute în fața arădenilor, echipa finanțată de Gigi Becali a urcat până pe poziția a șaptea a clasamentului SuperLigii, cu 17 puncte strânse în 12 meciuri jucate. Roș-albaștrii au de jucat și două meciuri restante, contra celor de la CFR Cluj și FC Botoșani.
{{text}}