Farul, echipa lui Gheorghe Hagi, defilează, reușind a 5-a victorie consecutivă, și are cel mai bun atac din cele 16 echipe ale Ligii 1, iar în ultimii 10 ani n-a fost niciodată pe primul loc după 14 etape.
Înaintea meciului toată lumea mergea pe 1 solist. Nimeni nu credea că oaspeții pot produce surpriza etapei. Startul jocului de la Ovidiu le-a aparținut gazdelor, care au pus presiune pe oaspeți și au arătat până la final că sunt echipa mai bună.
Jocul bun al gazdelor a adus, așa cum era normal, și deschiderea scorului. Deschis în stânga de Alibec, Pitu (31) l-a driblat pe Chipciu, l-a evitat pe Florin Ilie și a șutat la colțul lung. Iliev, mascat, nu a putut interveni. Al doilea gol pentru puștiul de aur care-și continuă forma bună la Farul.
Gazdele au securizat cele 3 puncte prin Artean (51) care a primit de la Grameni, a pătruns printre Ispas și Pițian și l-a învins pe Iliev cu un șut în diagonală. Cu 27 de goluri marcate după primele 14 runde, Farul lui Hagi are cel mai bun atac din Liga 1.
Farul, 5 victorii la rând!
După FC Argeș, Petrolul, UTA și Sepsi, a venit și rândul Universității Cluj să piardă cu Farul. Iar echipa lui Hagi are și cel mai bun parcurs din istorie! E pe primul loc în Liga 1, cu 33 de puncte, la cinci puncte de Rapid
. Precedentul sezon în care constănțenii erau pe podium după 14 etape s-a consemnat în campionatul 2019-2020, însă atunci aveau doar 25 de puncte, cu 8 mai puține decât acum.
Nici măcar în anul în care a câștigat singurul titlu de campioană, Farul, atunci Viitorul, nu a avut un parcurs ca acum. Atunci era pe 3, cu 26 de puncte. Finalul de sezon a fost incendiar, Viitorul și FCSB terminând la egalitate de puncte, dar departajarea s-a făcut în urma rezultatelor directe mai bune în play-off.
Mai avem două meciuri grele, cu Rapid şi FCU Craiova. Dacă ieşim bine, atunci luaţi-ne în calcul! Am început bine sezonul, vedem cum terminăm, suntem abia la început, trebuie să luăm puncte la fiecare meci, să ne batem pentru ele. Încercăm să creăm o mentalitate de învingător aici, la Constanţa
- Gheorghe Hagi, antrenor Farul
Nu am greşit tactica, dar am făcut greșeli mari. Când faci greşeli, adversarul de abia aşteaptă să te devasteze. Nu am făcut un joc bun, am făcut un joc modest. Am fost total neinspiraţi, nimic nu a mers. Totdeauna contează inspiraţia jucătorilor. Cei de la Farul ne-au executat!
- Eugen Neagoe, antrenor U Cluj
Situația echipei lui Hagi după 14 etape
Sezonul | Loc în clasament | Număr de puncte |
2021-2022 | 8 | 21 |
2020-2021 | 6 | 20 |
2019-2020 | 2 | 25 |
2018-2019 | 4 | 25 |
2017-2018 | 7 | 20 |
2016-2017 | 3 | 26 |
2015-2016 | 2 | 26 |
2014-2015 | 14 | 17 |
2013-2014 | 16 | 13 |
2012-2013 | 11 | 18 |
Pitu l-a vrăjit pe Hagi
Antrenorul Farului l-a lăudat la finalul partidei pe Alexi Pitu (20 de ani, extremă stângă), cel care a deschis scorul la Ovidiu.
„Am muncit doi ani cu Pitu, trebuia să-i dezvolt personalitatea, am făcut-o, acum e bărbat, are personalitate, bravo lui! În sezonul ăsta e unul dintre cei mai buni. A fost cel mai bun la 2002, i-a fost greu ulterior, pentru că l-am trecut din bandă în centru. Acum simte mai multe zone, are personalitate, eu zic că e pe un drum foarte bun", a declarat Hagi.
Derapaj rasist la Ovidiu
Ultrașii Farului nu s-au mulțumit să se bucure de victoria favoriților și au reprodus un refren rasist în minutul 82 al meciului cu U Cluj:
„Am avut și vom avea mereu boală pe țigani / Ne p*** pe ei la infinit, m*** lui Rapid”. N-a lipsit nici scandarea reprobabilă: „La țigani, m*** la țigani”. Cazul poate ajunge pe masa Comisiei de Disciplină, iar conform Regulamentului, FRF „va aplica o sancţiune de la 5.000 la 70.000 de lei clubului”.
{{text}}