Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Am fost înapoiați dintotdeauna » Revelația lui Becali a fost prefațată de cea a lui Pițurcă: „Apă plată?! Ești nebun!”

Imagine cu Piţurcă dintr-un cantonament al Stelei din 2010

Articol de Andrei Crăiţoiu, Remus Răureanu   —  marți, 18 octombrie 2022

După 0-10 în dubla manșă cu Silkeborg, Gigi Becali a tras concluzia că străinii au ajuns să facă ceva în plus, ceva ce românii încă nu știu. Decalajul acesta a existat mereu, drept dovadă, Pițurcă a povestit cât s-a chinuit să-i convingă pe conducătorii Stelei de la începutul anilor '90 să le aducă jucătorilor apă la antrenamente.

A fost nevoie de două rezultate șocante în Conference League pentru ca Becali să ajungă la bănuiala că formațiile din străinătate ori au condiții mai bune, ori au antrenori mai buni decât există în România. După ce a pierdut de două ori cu 0-5 în duelurile cu Silkeborg, Gigi a recunoscut că se gândește și el dacă nu cumva singura soluție pentru un progres ar constitui-o angajarea unui tehnician străin.

Fotbalul românesc a fost mereu în urma celui extern

Dar mirarea patronului de la FCSB nu e justificată, deoarece românii au fost mereu în urma străinilor și la condiții, și la metodele de pregătire. Victor Pițurcă a ajuns să joace în Franța spre finalul carierei, după ce câștigase Cupa Campionilor Europeni cu Steaua.


Regimul comunist îi permisese lui Piți să meargă la Lens, pentru care atacantul avea să evolueze în sezonul 1989-1990. După Revoluție, Pițurcă s-a întors în România și în 1992 a devenit antrenorul principal al roș-albaștrilor.

„Apă plată?! Ești nebun!”

El a povestit în podcastul „Tare de tot” că observase în Franța că jucătorii aveau sticle cu apă pe marginea terenului în timpul antrenamentelor. S-a mirat și francezii i-au explicat cât de importantă era hidratarea pe parcursul efortului.

„Când am devenit antrenor, am încercat să aplic și eu ceea ce învățasem în Franța", și-a amintit Piți. El nu a uitat câte probleme au apărut din cauza ideii pe care o avusese: „Ion Alecsandrescu, președintele clubului, n-a fost de acord. El și ceilalți din conducere ziceau: «Vrei apă, îți e sete? Înseamnă că ai băut azi-noapte!». Credeau că apa era doar un remediu pentru mahmureală!”.


Pițurcă se amuză astăzi de o situație care în vremea aceea îi crease dificultăți reale: „Acum se zice la televizor «beți cel puțin doi litri de apă pe zi!», iar pe mine m-au dat afară de la Steaua fiindcă voiam să le aduc jucătorilor apă la antrenamente”.

Comentariile din clubul Armatei au continuat și pentru că antrenorul venise cu încă o pretenție specială: "Când le-am mai spus și că ne trebuie apă plată, nu minerală, oamenii din conducere au zis «e clar, e nebun!»". 

Lui Gigi Becali, Tănase i-a dat ideea

Becali a evitat să mai angajeze vreun antrenor străin în ultimii ani, de când l-a demis pe Ronny Levy. Nu numai eșecurile din partidele cu Silkeborg l-au pus pe gânduri, ci și o discuție pe care a avut-o cu Florin Tănase: „El mi-a spus că în străinătate sunt alte metode, ei fac alte antrenamente". 

Tănase, 27 de ani, a semnat în vara aceasta cu Al Jazira, un club din Emiratele Arabe Unite. Antrenorul lui e olandezul Marcel Keizer, 53 de ani, un tehnician fost la Ajax și la Sporting Lisabona. La FCSB au mai antrenat italienii Zenga și Bergodi. 

Mai ales Zenga a fost un reformator în tot fotbalul românesc. Jucători care i-au fost sub comandă la FC Național, la FCSB sau la Dinamo povestesc că au învățat de la fostul mare portar mai multe amănunte tactice decât deprinseseră în carierele lor înainte să-l întâlnească pe Walter. 

Pe Nica îl legau de restul fundașilor

Atalanta l-a achiziționat în 2013 pe Constantin Nica, de la Dinamo, într-un moment în care fundașul dreapta era considerat unul dintre tinerii cu cel mai mare potențial din campionatul nostru. Clubul din Bergamo a plătit 1,6 milioane de euro în schimbul românului. Când l-au avut în antrenamente, italienii au fost uimiți de lipsa de cultură tactică a jucătorului. 

După transferul în Italia, Nica le-a povestit apropiaților din România: „E incredibil, la unele antrenamente trebuie să mă lege cu o sfoară de restul fundașilor ca să nu mă poziționez eu greșit și să stric linia apărării”. 

Nica a bifat șapte meciuri în Serie A pentru Atalanta, apoi a mai evoluat în opt partide la Cesena, tot în Serie A, după care a tot fost împrumutat prin ligile inferioare. Avea să revină la Dinamo. Chinuit de accidentări, fosta mare speranță n-a mai fost un fotbalist suficient de bun nici măcar pentru campionatul românesc. 

Piţurcă la FCSB? Noi avem nevoie de metode moderne. Ce facem? Ne întoarcem la sacii cu cărămizi? Hai, lasă-mă… Nouă ne trebuie antrenori care știu ce se întâmplă în fotbalul mondial, cu metode la zi, medicamentație, tot

- Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Darius Olaru: „Nu prea ne interesează ce se scrie în presă despre noi”

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.