Deși a depus cerere de retragere din Liga 3, Astra Giurgiu nu ia în calcul desființarea.
Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, Marian Costea, președintele clubului din Giurgiu, a explicat motivele pentru care Astra a decis să se retragă.
În plus, oficialul Astrei spune că echipa nu se va desființa, ci că din sezonul viitor va reveni în Liga 4, obiectivul pe termen lung fiind promovarea în Liga 1.
Astra nu se desființează, deși s-a retras din campionat
„Vreau să se înțeleagă că doar ne-am retras. Nu ne-am desființat! Nu aveam sens să continuăm și să vedem acele scoruri, 19-0 sau 13-0. Am tot așteptat să se schimbe decizia FIFA. Ne-a fost păstrată interdicția de a face transferuri, deși legea insolvenței spune altceva.
Așa că e mai bine să ne retragem înainte de finalul turului, pentru că toate meciurile vor fi 0-3. Ne-am fi dorit să respectăm competiția, dar asta e decizia corectă. Am fi avut un buget de 400.000 de euro și ne-am fi putut bate la promovare.
Din păcate, cei de la FIFA nu au înțeles justificările trimise de noi. Am fi putut să nu ne prezentăm la meciuri, caz în care FRF ne-ar fi exclus și ar fi trebui să repornim din Liga 5. Așa, la anul plecăm din Liga 4.
Stați liniștiți, veți mai auzi de Astra Giurgiu. Nu se desființează. Avem planuri să revenim în Liga 1”, a spus Marian Costea pentru Gazeta Sporturilor.
{{text}}