De ce s-a enervat atât de rău Tavi Popescu?

În multe dintre nereușitele sale nu e vorba doar de tinerețe și de lipsă de experiență.

Trebuie spus de la bun început că al doilea cartonaș galben primit de Octavian Popescu în meciul de Cupă cu UTA (2-2) e complet gratuit. E opera unui arbitru, Adrian Cojocaru, altfel destul de echilibrat și în banca lui, dar care în acele minute de prelungire părea că se află în plină criză de nervi, dorind să elimine pe absolut toată lumea, pentru culpe reale sau doar imaginare.

Teoria „celui de-al doilea galben”

Niciodată un fault precum acela făcut de căpitanul din acel moment al FCSB-ului asupra lui Mihai Dobrescu nu se penalizează cu cartonaș galben. E un fault obișnuit, nu-l calcă, nu-l lovește, nu împiedică dezvoltarea vreunei acțiuni de atac periculoase. Iar dacă e să vorbim despre legea nescrisă a arbitrajului, al doilea galben trebuie să fie extrem de clar, în afara oricărui dubiu. Cumva și acesta e în afara oricărui dubiu, dar în sens invers. Adică e limpede că nu trebuia acordat!

S-a văzut urât!

Chiar și în aceste circumstanțe atenuante în ceea ce-l privește, în sensul că a fost eliminat degeaba, chiar și în fața unui arbitru care în acele momente părea să fie mult mai nervos și de surescitat decât jucătorii (așa ceva e nepermis!) Tavi Popescu trebuia să-și păstreze cumpătul. În obligau la aceasta numărul 10 de pe spatele tricoului, banderola de pe brațul stâng și ideea că-l vede o țară întreagă cum protestează, cum dă din mâini, cum aproape că nu vrea să iasă, cum face niște gesturi care în fotbalul profesionist nu se mai fac de foarte mulți ani. Aceste accese de furie sunt ale trecutului, ale altor vremuri, astăzi „se vede urât” când spumegi, indiferent cât de nedreaptă ar fi decizia arbitrului.

Urcuș și coborâș

Acești nervi ai lui Tavi Popescu sunt doar în aparență nejustificați. Justificarea lor există însă, se regăsește în evoluțiile sale modeste din ultima vreme, în ipostazele de rezervă în care s-a regăsit tot mai des în ultima vreme, în presiunea mentală căreia îi face față parcă tot mai greu. În abruptul pantei coborâșului, după ce povârnișul de urcare îl parcursese rapid și spectaculos.

Explicația mentorului

Omul care l-a adus pe Tavi la FCSB, mentorul său, Bogdan Costicea, se destăinuie în Gazetă și spune că declinul se datorează schimbării poziției din teren, dizlocării lui din aripa stângă către zona play-makerului sau, nu o dată, chiar către flancul drept. S-ar putea ca Bogdan Costicea să aibă dreptate, în fond îl cunoaște bine pe Tavi, știe despre cine vorbește. Dar abia dacă admitem aceste explicații picăm cu adevărat pe gânduri.

Demonstrația

Dacă e așa, dacă el se simte bine numai ca aripă stângă, înseamnă că Tavi Popescu nu e ceea ce credeam noi că este, adică un mare fotbalist sau măcar un tânăr (încă n-a împlinit 20 de ani) care ne anunța cu insistență că urmează să devină un mare fotbalist. Aceștia, marii fotbaliști, se adaptează, nu capotează dacă sunt strămutați din tușă un pic mai în centru.

N-a fost pus să stea în poartă, să evolueze stoper, fundaș lateral sau mijlocaș la închidere. I s-a dat tot o misiune ofensivă, numai că într-o zonă puțin mai aglomerată decât în bandă. Și pe care, dacă reușește să-și domine nervii și frustrările, probabil c-o va acoperi excelent în scurtă vreme. Abia atunci Tavi Popescu ne va dovedi că a ajuns un mare fotbalist.