Sporturi   •   Tenis   •   HALEP, DEPISTATĂ POZITIV

Comunicatul Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului » Ce a făcut Simona Halep după anunț + Și proba B a ieșit pozitivă!

Simona Halep / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 21 octombrie 2022

Simona Halep a anunțat vineri că a fost testată pozitiv cu roxadustat, o substanță aflată pe lista interzisă. Dubla campioană de Grand Slam e suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.

Jucătoarea noastră a fost notificată pe 7 octombrie, la trei săptămâni după ce anunțase că își încheie sezonul.

Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a emis un comunicat în care a oferit informații despre situația în care se regăsește în acest moment Simona Halep. Conform forului care supervizează acest tip de cazuri în tenis, proba B a confirmat rezultatele probei A efectuate de Simona Halep.

„Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a confirmat că Simona Halep, jucătoarea de tenis de 31 de ani din România, a fost suspendată conform articolului 7.12.1 a Programului Anti-Doping (TADP). ITIA i-a trimis Simonei Halep o pre-notificare pentru încălcarea unei reguli a codului anti-doping pe 7 octombrie, pe temeiul articoulului 2.1”, se arată în comunicat. 


„Proba B a confirmat rezultatele date de Proba A”, se mai arată în comunicat.

FOTO / Comunicatul Agenției Internațională de Integritate a Tenisului, după anunțul că Simona Halep a fost testată pozitiv cu roxadustat

Simona Halep, depistată pozitiv cu o substanță interzisă la US Open!


Simona Halep a picat un test anti-doping la US Open 2022 și a fost suspendată provizoriu.

Simona Halep a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, după ce a fost depistată cu o substanță interzisă la ediția US Open din acest an.

Substanța în cauză este roxadustat, un medicament anti-anemie, folosit de regulă în tratamentul pacienților cu dializă. Printre altele, îmbunătățește disponibilitatea fierului în organism și crește nivelul hemoglobinei.

Azi începe cel mai greu meci din viața mea: lupta pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la substanța numita Roxadustat într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea. 



De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, e total în opoziție cu valorile cu care am fost educată. 



Mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală. Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani



- Simona Halep

US Open 2022 s-a desfășurat în perioada 29 august - 11 septembrie. Halep a fost eliminată în primul tur de Daria Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.

Pe 15 septembrie, Simona Halep a anunțat că nu va mai participa la niciun turneu în 2022, afirmând că se simte „extenuată mental” și că are nevoie de timp pentru a se recupera după intervenția chirurgicală suferită la nas.

Rezumatul meciului dintre Simona Halep și Daria Snigur

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.