International   •   Stranieri   •   ITALIA

N-au avut milă de Tătărușanu după Milan - Monza: „Ca un melc!”

Ciprian Tătărușanu, în Milan - Monza // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 23 octombrie 2022

Ciprian Tătărușanu (36 de ani) a avut o evoluție în general apreciată în meciul dintre AC Milan și Monza, câștigat de campioana Italiei cu 4-1.

Portarul român a pasat decisiv la primul gol, degajare către Brahim Diaz, care a preluat la mijlocul terenului și a mers cu mingea până în poartă, apoi s-a remarcat cu două intervenții salvatoare.

Mai întâi a scos șutul lui Sensi din afara careului, apoi lovitura de cap expediată de Carlos Augusto din apropierea porții. Tătărușanu a fost învins în cele din urmă de Ranocchia, dintr-o lovitură liberă de la mare distanță de poartă, dar scorul era atunci 3-0 pentru Milan.

Ce scriu italienii despre Ciprian Tătărușanu după AC Milan - Monza


Pentru prestația cu Monza, Tătărușanu a primit nota 6,5 atât de la Gazetta dello Sport, cât și de la Corriere della Sera. 

Cotidianul roz a scris despre român că „a avut două intervenții bune, deși execuțiile au fost pe centru. A ezitat puțin la lovitura liberă executată de Ranocchia, dar a pasat rapid mingea la golul de 1-0”.

Jurnaliștii de la Corriere della Sera au considerat la rândul lor că Tătărușanu s-ar fi putut descurca mai bine la golul celor de la Monza: „O paradă salvatoare la Carlos Augusto în prima repriză, apoi a intervenit bine și în final. Lovitura liberă a fost frumoasă, dar de la mare distanță. Dacă reacționa mai bine, poate ar fi putut bloca șutul”.

Reacție dură: „Tătărușanu, ca un melc”


Cei de la Calcio Mercato n-au fost la fel de generoși cu Tătărușanu, nota 5,5: „A ajuns încet, ca un melc, la șutul lui Ranocchia. Nesigur”.

Tătărușanu, care apără la Milan ca urmare a accidentării titularului Mike Maignan, a ajuns la 6 apariții în acest sezon, în care a încasat 8 goluri.

Rezumatul VIDEO al meciului Milan - Monza

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.