Dinamo s-a redresat pe plan sportiv, a reintrat serios în lupta pentru play-off, fiind acum la 3 puncte de Unirea Slobozia, ultima echipă din top 6. Dacă echipa are liniște pentru a pregăti bătăliile decisive pentru o primăvară 2023 în care să atace chiar revenirea în Liga 1, din punct de vedere financiar clubul are probleme mari în continuare.
În așteptarea validării noului plan de reorganizare, care s-a amânat cel mai probabil pentru 7 noiembrie, după contestația depusă de Dorin Șerdean, o nouă, și mare problemă, s-a ivit pentru gruparea alb-roșie.
O companie de securitate a înaintat acțiune la Tribunalul București prin care solicită falimentul lui Dinamo, iar luni, 24 octombrie, este primul termen!
Conform informațiilor GSP.ro, cei de la Nei - Divizia de Securitate SRL au ajuns la acest demers fiindcă nu și-au încasat suma de aproximativ 219.000 de lei, peste 40.000 de euro, dintr-un contract încheiat cu clubul din centrul Capitalei.
Servicii pentru derby-ul cu CSA Steaua
Reprezentanții companiei au transmis pentru GSP că au apelat la acest demers în urmă cu două săptămâni, după mai multe tentative eșuate de a intra în contact cu oficialii grupării în vederea plății contractului.
Înțelegerea a fost pentru închirierea serviciilor de pază și de securitate la Național Arena cu ocazia meciului Dinamo - CSA Steaua (1-2), de pe 9 septembrie.
Cum a trecut și termenul limită de plată a datoriei, finalul lunii septembrie, cei de la NEI au contactat o firmă cunoscută de avocați și-au deschis acțiune la Tribunalul București Secția VII Civilă. La suma totală de 219.000 de lei a fost atașată și o datorie mai veche de 21.397 de lei, conform actului depus la dispoziția oamenilor legii.
„Dacă plătește suma, retragem plângerea”
„Am încercat să le transmitem pe toate căile posibile să achite acea creanță. Nu au mai răspuns la telefon. Noi am avut 640 de oameni la acel derby, unii au fost răniți, dar și-au asumat cei de la firmă, nu am cerut despăgubiri de la club.
Deși oamenii noștri au încasat de la toți... Doar să achite ceea ce am convenit, contractul. Nu avem rea intenție, dacă Dinamo plătește suma, retragem imediat plângerea”, au transmis reprezentanții companiei de securitate.
2,5 milioane de euroar mai rămâne de achitat de către Dinamo dacă "trece" noul plan de reorganizare și va fi validat
7 milioane de euroeste cuantumul datoriilor acumulate de clubul din Ștefan cel Mare
{{text}}