Ilie Poenaru, antrenorul celor de la UTA, și-a spus nemulțumirile la finalul partidei cu Universitatea Craiova, scor 1-2. Tehnicianul de 45 de ani, căruia fanii i-au cerut demisia la finalul partidei, e dezamăgit de erorile propriilor jucători.
„Am început bine meciul. Apoi, n-am înțeles de ce am făcut pasul în spate și ne-am retras. Am fost egalați, ne-am pierdut oamenii de sub marcaj.. Am încercat să ținem echipa cât mai sus, să nu le oferim spații, să facem translația cât mai bine, să verticalizăm cât mai bine”, și-a început Poenaru discursul.
Ilie Poenaru: „Sunt supărat pe Paul Anton”
Acesta a cotinuat: „Apoi, intervine greșeala făcute de Paul (n.r. - eliminarea lui Paul Anton, după o intrare brutală asupra lui Vătăjelu). Ne așteptam ca adversarul să aibă posesia și, judecând după sistemul utilizat de ei, era greu să contracarăm lucrul acesta. Sunt supărat pe Paul Anton, da! Cum primim cartonaşele roşii... pe prostiile pe care le facem. Chindriş va plăti şi el, e o pedeapsă financiară.
Ne-am creat chiar și așa niște ocazii, dar ăsta este fotbalul, niște detalii fac diferența tot timpul. M-am săturat să tot vorbesc! Până nu vom începe să luăm cele mai bune decizii atât în ofensivă, cât și în ofensivă, vom tot ajunge în situația asta” a spus Ilie Poenaru, la microfonul Orange Sport.
Ilie Poenaru: „Nu mă gândesc să plec”
Întrebat despre scandările suporterilor, care i-au cerut demisia, Ilie Poenaru s-a rezumat la a spune:
„Nu mă gândesc să plec, deocamdată. După turul de campionat, voi vorbi cu conducerea şi vedem ce decizie se va lua. Voiam să avem peste 20 de puncte după tur, că acolo se fac punctele”, a declarat Poenaru. După 15 etape, „Bătrâna Doamnă” contabilizează 16 puncte, fiind pe locul 13.
{{text}}