Fotbal   •   Liga 1   •   PROCES

Astăzi a avut loc un nou termen în procesul lui Mario Iorgulescu » Ce au susținut martorii audiați

Articol de Cătălin Stroia   —  luni, 24 octombrie 2022

Astăzi, la Tribunalul București, a avut loc un nou termen al procesului în care Mario Iorgulescu (27 de ani), fiul președintelui LPF, Gino Iorgulescu, este judecat pentru omor. 

După termenul din 21 septembrie, astăzi a avut loc o nouă înfățișare, în care au fost audiați 3 martori de la locul accidentului. S-a decis amânarea procesului, cu următorul termen fixat pe 16 noiembrie. Printre cei care urmau să fie audiați astăzi se număra și Alexandru Pițurcă, dar fiul lui Victor Pițurcă, fostul selecționer al României, nu s-a prezentat la Tribunal.

Astăzi a avut loc un nou termen în procesul lui Mario Iorgulescu » Ce au susținut martorii audiați

Cei 3 martori audiați au susținut că Mario Iorgulescu era coerent imediat după accident și că le-a transmis pe dinafară numărul de telefon al tatălui său, Gino Iorgulescu.


Cei 3 au afirmat că Mario „nu părea a fi sub influența drogurilor sau băuturilor alcoolice” și că acesta i-a întrebat în repetate rânduri dacă a omorât pe cineva și dacă mașina lui a pățit ceva.

Mario Iorgulescu, aflat în continuare în Italia, nu a fost prezent nici astăzi în sala de judecată. El a fost reprezentat astăzi de doi avocați, Florin Durgheu și Florin Mircea.

Reperele cazului Mario Iorgulesu

  • Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată în septembrie 2019 după ce a cauzat un accident mortal, fiind drogat și beat la volan.
  • La finalul lui 2020, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a decis că procesul lui Mario ar putea începe și a respins cererea acestuia, de schimbare a încadrării juridice, din omor în ucidere din culpă.
  • În momentul impactului cu autoturismul marca Audi condus de decedat, Iorgulescu jr. avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare.
  • Sub influența alcoolului și a halucinogenelor, Mario Iorgulescu a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea. Bărbatul decedat avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani.
  • La două săptămâni de la accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de familie în Italia, de unde nu s-a mai întors.
  • Pe numele lui Mario Iorgulescu există un mandat de arestare și pentru alt caz. În 2021, fiul președintelui LPF a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, loviri și alte violențe.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.