Fotbal   •   Liga 1   •   SEPSI - FCSB 0-1

Jucătorul lui Sepsi a izbucnit la interviu, după penalty-ul dat de Bîrsan: „Dacă eu pot să îl dau jos pe Compagno, înseamnă că sunt Van Dijk”

Sepsi - FCSB/ foto Raed Krishan (GSP)

Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video)   —  luni, 24 octombrie 2022

Sepsi - FCSB 0-1. Denis Ciobotariu a acuzat arbitrajul lui Marcel Bîrsan. „Centralul” a dictat câte o lovitură de la 11 metri pentru fiecare echipă. Pentru FCSB a marcat Compagno, iar Tudorie a ratat la Sepsi.

Ciobotariu a fost cel care a comis penalty-ul obținut chiar de Andrea Compagno. Fundașul a acuzat o simulare din partea italianului și susține că el a fost cel lovit de atacant.

Declarațiile lui Denis Ciobotariu după Sepsi - FCSB 0-1


„Efectiv penibil. Se folosește de braț, eu protejez și dă penalty. Am și întrebat: «Ce dai?». Nici nu a analizat la VAR. La noi a stat 5 minute. Ce să joci? Cu ei vorbea, la noi... galben. Cu CFR la fel. Nu erau linii să se tragă, ca la ofsaid. Păi, pentru ce mai e VAR? 

Noi jucăm fotbal frumos. Dacă nu e penalty, de ce să dai? Dacă cineva îmi zice că pot să îl iau cu o mână și să îl dau jos, înseamnă că sunt Van Dijk. Pe bune, e de râs. 

Sunt 3 echipe care trebuie să fie în play-off. Ieri la CFR, ați văzut. 

Pot să zic că am jucat prost? Nu.


Dacă nu sunt penalty-uri, cartonașe roșii, de ce le primim? Nu îmi dau seama. E clar că e o problemă și la noi. Trebuie să marcăm mai mult. Trebuie să facem ceea ce ține de noi, efectiv. Se întâmplă o dată, de două, de trei ori. Noi nu zicem nimic. Cu CFR nu am zis nimic. Dar după ce am văzut că i-a spart fața lui Dumitrescu, m-a pufnit râsul. Acum la fel, el îmi dă cu cotul și dă penalty pentru ei”, a declarat Ciobotariu la flash-interviu.

Bergodi: „Nu am nimic de reproșat”

„Nu am meritat deloc să pierdem. Felicit băieții, evoluția a fost foarte foarte bună. Numai două episoade nu ne-au permis să câștigăm. Se joacă pe goluri, dacă nu dai gol... Nu pot să reproșez nimic. E frustare. Nu vorbesc de arbitraj, că îmi dă 2 etape de suspendare. 

Compagno e un atacant bun, a căzut acolo dintr-un duel corp la corp. Păcat că s-a dat penalty acolo, nu a fost. Din păcate, am ratat și noi șansele noastre. Trebuie să exersăm finalizarea. În 20 de secunde am dat pe lângă, apoi a apărat portarul. Trebuie să schimbăm la 11 metri, dacă unul ratează.

Eu văd că FCSB, Rapid, Farul, CFR și Craiova vor intra în play-off. Noi vom lupta cu ceilalți pentru ultimul loc. Noi sperăm să intrăm. Dacă deranjăm pe cineva, nu știu, nu pot să zic”, a declarat Cristiano Bergodi după meci.

SEPSI - FCSB 0-1 / Alexandru Tudorie, declarații după înfrângere

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.