Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Premieră la CFR Cluj! Mutare strategică înaintea duelului care poate aduce primăvara europeană

CFR Cluj a câștigat derby-ul cu U, 2-1 // foto: Imago Images

Articol de Marius Mărgărit   —  marți, 25 octombrie 2022

Cei de la CFR Cluj și-au primit salariul pe septembrie cu 4 zile mai devreme, înaintea derby-ului cu „U”. O premieră în ultimul timp, dar și un mesaj din partea conducerii pentru meciul de joi din Turcia, cu Sivasspor. Cu o victorie, ardelenii și-ar asigura și câștigarea grupei din Conference League. 

O situație mai puțin obișnuită în ultimii ani, la CFR Cluj, care raportase la finalul campionatului trecut un deficit de 26 de milioane de euro. Jucătorii, care de obicei aveau restanțe salariale pe câte 2-3 luni, au fost plătiți în avans pentru luna septembrie

În ultimul timp, clubul reușise să echilibreze situația, achitând o mare parte din aceste întârzieri salariale.

Salariu plătit în avans la CFR Cluj


Iar acum, plata pe luna precedentă trebuia să fie achitată pe 25 octombrie, dar sumele respective au fost virate în conturile fotbaliștilor încă de vineri, 21 octombrie. Cu două zile înaintea derby-ului de Cluj, cu Universitatea, câștigat de formația din Gruia cu 2-1. 

În plus, elevilor lui Dan Petrescu li s-a promis că în curând vor avea o altă surpriză. Este vorba despre primele pentru câștigarea ultimului titlu, al 5-lea consecutiv, precum și a bonusurilor de victorie de etapă, din precedentul sezon, a căror scadență este pe 30 octombrie.

Toate acestea după surprinzătoarea „dublă” cu Slavia Praga, din grupele Conference League, în care ardelenii și-au adjudecat toate cele 6 puncte. A fost 1-0 la Praga, 2-0 la Cluj, două victorii în urma cărora UEFA va vira și ea în conturile clubului, după încheierea partidelor din grupe, 1.000.000 de euro.

Conducerea grupării din Gruia a ținut ca jucătorii să fie cu plățile la zi înaintea celor mai importante partide din acest sezon, cu Sivasspor în deplasare, joi, și acasă cu Ballkani. CFR are mari șanse de calificare mai departe, ea împărțind deocamdată primele două locuri în grupa G cu turcii, împotriva cărora va avea prima confruntare.


Emoții cu Mario Camora înainte de Sivasspor

Dan Petrescu este extrem de îngrijorat de situația lui Mario Camora, care s-a accidentat în minutul 90 al meciului cu U, la o fază în care a călcat strâmb, înaintea unei degajări. Căpitanul echipei a rămas până la final pe teren, dar șchiopătând vizibil. 

El nu s-a pregătit ieri și acuză dureri la genunchiul stâng. Azi va face un RMN și este deocamdată incert pentru meciul de joi, cu Sivasspor. Ar fi o pierdere grea pentru CFR, care nu se poate baza în continuare nici pe golgheterul Gabriel Debeljuh, în refacere după o operație de ligamente.

Petrescu ia în calcul chiar și schimbarea sistemului de joc în cazul în care Camora nu va putea juca

„Sper într-o minune, să nu fie nimic grav, dar a simțit o trosnitură și asta înseamnă că e posibil să fie ceva rupt la genunchi. E posibil să schimbăm sistemul, dacă el nu va putea juca, să folosim 3 fundași centrali. Eu nu am un sistem preferat. La mine nu sistemul e important, ci spiritul de echipă”. 

La Sivas nu va putea evolua nici Emmanuel Yeboah, cel care este suspendat după cele două „galbene” din partidele cu Slavia Praga, ambele încasate în același minut, 73.

Îl cunosc pe Riza Calimbay, mi-a fost antrenor la Beșiktaș. A fost și el fundaș dreapta, ca Dan Petrescu. Cei doi seamănă ca stil. Calimbay e echilibrat, echipa lui joacă tot pragmatic, la rezultat.



Mă aștept la un meci greu, de luptă, închis, în care fiecare greșeală poate costa enorm. CFR e în formă, dar în Turcia e dificil pentru oricine. Eu o văd pe Sivasspor ușor favorită, mai ales că a câștigat la Cluj. CFR trebuie să joace extrem de atent.



- Daniel Pancu

VIDEO cu declarațiile lui Mario Camora după U Cluj - CFR Cluj 

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.