Liga 1

Victor Pițurcă exclude varianta de a lucra din nou cu dușmanul Mititelu: „I-am zis: «Nu ai niciun jucător bun!»”

Victor Pițurcă

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 25 October 2022

Victor Pițurcă (66 de ani), fostul selecționer al naționalei României, a vorbit despre posibilitatea ca acesta să revină pe banca formației patronate de Adrian Mititelu (54 de ani), FCU Craiova 1948. 

Fostul selecționer a exclus din start varianta de a conduce banca grupării din Craiova.. Victor Pițurcă se judecă în continuare cu Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova, pentru banii cu care a împrumutat clubul dezafiliat în 2011, în perioada în care a antrenat echipa din Bănie.

Victor Pițurcă: „Exclud varianta de a merge la FCU Craiova”

„Exclud din start această variantă, de a merge la FCU Craiova. Nu o să mai antrenez în campionatul României, nu se pune problema. Nu aș avea motivație. Pentru ce să antrenez în România? 

Am mers la Craiova (n.r. CS Universitatea Craiova) pentru a câștiga campionatul și a merge în Liga Campionilor, însă nu a fost să fie”, a declarat Victor Pițurcă, astăzi, la ProArena. 

Victor Pițurcă: „I-am spus lui Mititelu că nu știu cine a adus acești jucători, dar nu are niciunul bun”

Fostul mare atacant al Stelei a vorbit și despre discuția avută cu Adrian Mititelu în urmă cu o lună. 

„Eu nu sunt în relații bune cu Adrian Mititelu, deși m-am văzut acum o lună cu el la Craiova și am discutat despre lotul echipei lui. Eu i-am spus: «Nu știu cine a adus acești jucători, dar nu văd niciunul bun». Poate portarul Popa și Bauza ar fi excepțiile. Andrea Compagno la FCSB a fost o afacere bună făcută de Mititelu. 

Valoarea lotului este una slabă, având în vedere câți bani s-au investit. E foarte important ce jucători aduci la echipă. Pentru asta ai nevoie de oameni care să îi vadă 4, 5, 6 luni jucând și să îi aducă”, a spus Victor Pițurcă. 

Conform președintelui clubului oltean, Marcel Pușcaș, Mititelu ar putea numi noul antrenor al echipei abia spre finalul lunii noiembrie, în pauza competițională pentru Mondial. Patronul oltean ar putea reactiva pista Prepeliță, antrenor devenit disponibil după evenimentele recente de la FC Argeș. 

VIDEO EXCLUSIV. De ce nu revine Victor Pițurcă în antrenorat? „Nu mă interesează salarii de 20.000 de euro!” Ce ofertă a refuzat acum câteva zile

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.