Ilie Dumitrescu (53 de ani) și Vlad Chiricheș (32) au fost incluși de revista britanică FourFourTwo în TOP 10 cele mai proaste transferuri făcute de Tottenham în era Premier League, adică în ultimii 30 de ani.
Doi români se numără printre cele mai proaste 10 transferuri făcute de Tottenham în ultimii 30 de ani, în viziunea britanicilor de la FourFourTwo, o revistă lansată în 1994.
Este vorba despre Ilie Dumitrescu, legitimat la Tottenham între 1994 și 1996, și fundașul central Vlad Chiricheș, acum la Cremonese, în Serie A. Vlad a jucat la Tottenham între 2013 și 2015.
Ilie Dumitrescu și Vlad Chiricheș, în top 10 cele mai proaste transferuri ale lui Tottenham
Ilie Dumitrescu apare pe 7 în respectivul clasament: „A semnat cu Spurs în vara lui 1994, după prestațiile senzaționale ale României la Cupa Mondială din SUA.
După un început strălucitor pe Lane, a urmat un scandal, când publicația News of the London a scris despre cum Dumitrescu ar fi mers la o prostituată în Londra. A fost împrumutat rapid la Sevilla pentru restul sezonului, înainte de a fi vândut la West Ham”.
Chiricheș stă ceva mai bine, locul 9: „A fost unul dintre «Cei 7 fantastici» transferați în vara lui 2013, după ce Gareth Bale plecase la Real Madrid.
Începutul a fost bun pentru fundașul transferat pe 8,5 milioane de lire, Tottenham a primit doar două goluri în primele sale 9 meciuri la club.
Apoi a luat-o totul la vale, iar povestea a culminat cu vânzarea lui la Napoli în 2015, după ce a jucat de 41 de ori pentru club. Chiricheș nu a convins niciodată la Tottenham, după începutul bun”.
Ilie Dumitrescu, la „Profu' de Sport”, despre perioada Tottenham
Invitat de curând la podcastul Gazetei, Ilie Dumitrescu a povestit cum a decurs perioada petrecută la Tottenham. Românul blamează schimbarea de antrenor, Gerry Francis în locul lui Osvaldo Ardiles, pentru faptul că nu i-a mers bine la Spurs.
- Câte oferte ai avut după Mondialul din '94?
- Trei sau patru oferte. Au fost așa: Inter Milano, Atletico Madrid, FC Koln și Tottenham.
- Ce echipe! Și cum s-a făcut diferența, cum i-ai ales pe englezi?
- I-am ales pe englezi pentru că își doreau foarte mult să merg acolo, era și o sumă foarte mare de transfer, din ea am luat și eu o sumă importantă pentru că au zis „bă, dacă nu semnează jucătorul, voi nu puteți să semnați pe suma asta, deci haideți să-l facem pe jucător fericit”.
- Cum a fost saltul financiar și de nivel de trai între Divizia A și Premier League în '94?
- Păi erau două restaurante mai ca lumea în București, Velvet și Athenee Palace, unde puteai să scoți pe cineva. Îți dai seama, de la Velvet din București să ajungi pe la San Lorenzo sau Scalini sau pe la nu știu ce restaurante prin Dorchester... Simți că trăiești, că ți s-a schimbat viața!
- A fost oare ăsta momentul când focusul tău s-a schimbat dinspre fotbal către plăcerile vieții?
- Și asta. Că fiecare detaliu contează. Dar cred că dacă Ardiles rămânea antrenor (n.r. la Tottenham), n-avea niciun fel de problemă, pentru că începusem campionatul foarte bine. Păi după 2 meciuri, fanii din cea mai importantă tribună de la Tottenham, când atingeam mingea, se închinau în fața mea. Dar asta e! Sugar (n.r. patronul clubului) l-a adus pe Francis antrenor, deși trebuia să vină Benjamin Toshack.
- Tu acolo fusesei cerut special de Ardiles.
- De Ardiles, da. Mă rog, n-am gestionat eu bine relația cu Francis, poate și din lipsa de educație profesională, dar nu mai contează. Astea nu-s regrete. Ăla, că n-am jucat finala cu Steaua în '89 și că n-am reușit să ținem rezultatul cu Suedia.
- Regrete nu sunt, dar întrebările rămân. La cât de mare fotbalist erai și cât de mare impactul era impactul tău în jocul Stelei și al echipei naționale, ai plecat foarte repede din Anglia. După jumătate de an ai mers în Spania, la Sevilla, apoi te-ai întors, ai mai jucat și la West Ham un an. Și la nici 27 de ani ai plecat în în Mexic. Ce te-a dat peste cap la Londra? Pur și simplu ai ajuns la un nivel, la un standard de viață atât de spectaculos încât ...?
- Nu, nu, a fost problema aia cu Francis. Și apoi am avut două momente (n.r. la West Ham). Mai întâi am stat o perioadă că nu-mi dădeau work permit-ul (n.r. permisul de muncă) și nu exista libera circulație a jucătorilor, ca acum. Apoi am avut o leziune fibrilară. Pe urmă am jucat, dar au venit cei din Mexic. Redknapp (n.r. antrenorul lui West Ham) mi-a zis „Tu decizi". Îmi dădeau de 3 ori mai mulți bani, ca să merg în Mexic.
- Dar simțeai că nu poți face față la nivelul înalt al fotbalului european sau voiai o zonă mai lejeră unde să ...?
- Cătălin, eu m-am impus de la început. Eu n-aveam complexe, eu le-am dat englezilor gol pe Wembley. Mexicanii au venit să mă vadă la un meci cu Man United, a jucat și Răducioiu la noi (n.r. la West Ham), 2-2 acasă. Deci eu jucam! N-am jucat doar atunci când am avut problemele cu work permit-ul și când am făcut ruptură, de a trebuit să stau câteva luni, am ratat și Campionatul European din '96. Dar nu că nu făceam față! În primul meci în deplasare, cu Sheffield, am ieșit „Man of the Match”. Cu Man United, la fel, „Man of the Match” la Spurs. Și tot așa. N-aveam niciun fel de stres să joc, pentru mine era ușor să joc în Anglia.
- La Tottenham ...
- Acolo am avut problema cu Francis și a trebuit să plec 6 luni împrumut la Sevilla. Puteam să rămân la Sevilla, ne calificasem în Cupa UEFA, dar fix în anul ăla erau să cadă în liga a patra din cauza unor datorii și n-au mai avut de unde să plătească diferența de bani la Tottenham ca să mă cumpere, așa că m-am întors la Londra. Și iar am dat de Francis! Au continuat aceleași chestii, că el nu poate să joace cu mine, că nu fac faza defensivă, că nu fac nu știu ce și m-a luat Redknapp imediat la West Ham. După leziunea din cauza căreia am pierdut și Euro m-am pus pe picioare, mi-am revenit, am jucat și au venit ăștia și mi-au dat banii ăștia ... Am plecat că-mi dădeau de 3 ori mai mult.
{{text}}