7 cluburi, adică aproape jumătate din componența SuperLigii, au schimbat antrenorul în prima parte a sezonului regulat. Ilie Poenaru și Flavius Stoican sunt în situații delicate la UTA, respectiv CS Mioveni, în timp ce Cristiano Bergodi a suferit 3 eșecuri la rând cu Sepsi și se află în afara obiectivului.
S-a încheiat prima jumătate a campionatului regulat, în care nu mai puțin de 7 antrenori și-au înaintat demisia sau au plecat la inițiativa lor.
Andrei Prepeliță este ultimul tehnician intrat în această horă, concediat de FC Argeș luni, la finalul eșecului cu Petrolul (0-2) care i-a dus pe piteșteni la un singur punct de locurile de baraj.
Mai jos, ordinea cronologică în care echipele noastre s-au despărțit de antrenori în primele 15 etape.
Toni Petrea (FCSB)
- a rezistat două etape, în care a obținut un singur punct;
- și-a dat demisia și pentru că pierduse prima manșă cu Saburtalo (0-1) din turul II preliminar Conference League;
- a fost înlocuit cu Nicolae Dică și avea să revină în circuit la Chindia.
Laszlo Balint (CSU Craiova)
- a urmat debarcarea lui Balint - el a stat pe banca CS Universității numai 4 runde, timp în care a bifat două victorii, un eșec și o remiză;
- jocul anost și înfrângerea cu Zorya (0-1) din Europa au determinat conducerea din Bănie să-l demită la mai puțin de două luni de la instalare;
- în locul lui a venit Rădoi, care, la fel ca Dică, a întors rezultatul din prima manșă și a calificat echipa la debut, după 3-0 cu Zorya în mansa decisivă din turul II preliminar Conference.
Alexandru Pelici (CS Mioveni)
- era cel mai longeviv antrenor din SuperLiga la startul sezonului, dar n-a prins toamna;
- a fost înlocuit cu Flavius Stoican la finalul lunii august, după 6 etape, lăsându-i pe argeșeni pe ultima poziție, cu un singur punct acumulat.
Erik Lincar (U Cluj)
- și-a dat demisia după 6 etape;
- cu o zi înainte, pe 23 august, fusese dat afară de conducerea clubului și ulterior repus în funcție, temporar, de Emil Boc, primarul orașului;
- rezultate în Liga 1: două egaluri și patru înfrângeri;
- în locul lui a venit Eugen Neagoe.
Adrian Mihalcea (Chindia)
- a fost înlocuit cu Toni Petrea după 11 etape, când târgoviștenii erau ultimii în campionat;
- rezultate pe prima scenă cu Chindia: 3 remize, 7 eșecuri.
Marius Croitoru (FCU Craiova)
- n-a făcut față presiunii din Bănie;
- a lăsat echipa în afara play-off-ului - obiectivul impus de Mititelu -, cu 4 victorii, 3 remize și 6 eșecuri la bilanț.
Andrei Prepeliță (FC Argeș)
- a fost demis aseară, după 0-2 cu Petrolul;
- instalat la piteșteni ianuarie anul trecut, Prepe a reușit să califice în premieră echipa în play-off și a jucat o semifinală de Cupa României;
- el lasă Argeșul pe locul 11 în SuperLigă, cu 17 puncte obținute în 15 etape.
Cine urmează?
Cel puțin doi antrenori sunt acum în corzi. Lui Ilie Poenaru i s-a scandat demisia în weekend, în timpul meciului cu CSU Craiova (1-2). UTA e pe loc de baraj, cu 4 eșecuri și o remiză înregistrate în precedentele 5 etape!
N-are cum să stea liniștit nici Flavius Stoican, tehnicianul „lanternei roșii” CS Mioveni. Deși la începutul mandatului a părut că-i poate redresa pe argeșeni, Mioveniul a obținut numai două puncte în ultimele 6 runde.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla și cu Cristiano Bergodi la Sepsi, o formație cu pretenții aflată în plină criză de rezultate: 3 eșecuri pe linie în campionat, doar locul 8 în clasament.
Aproape nimeni n-a avut liniște
Pe lângă aceștia, au mai cochetat cu rezilierea până acum alți 4 tehnicieni, unii dintre ei cu nume grele.
De exemplu, Dan Petrescu a fost criticat public de patronul Nelu Varga în această toamnă - până la dubla fabuloasă cu Slavia Praga din Conference -, în principal din cauza parcursului european neconvingător. „Bursucul” a fost salvat atunci de clauza de reziliere în valoare de 400.000 de euro și acum e din nou pe val în Gruia.
Mirel Rădoi, instalat pe parcursul campionatului la Universitatea Craiova, a părut la un moment dat dispus să demisioneze. „Prefer să mă dau la o parte decât să ajungem pe 9-10. Le-am zis și jucătorilor. Dacă nu suntem în stare să ne ridicăm, atunci eu plec!”, declara fostul selecționer pe 7 octombrie, după 0-1 cu FC Argeș în deplasare. De-atunci, oltenii au bifat două victorii la rând, iar spiritele par să se fi calmat.
Prietenul lui Rădoi, Nicolae Dică, i-a spus lui Becali că vrea să renunțe, imediat după victoria cu UTA (2-1). Deși FCSB abia suferise o umilință istorică, 0-10 cu Silkeborg în dublă manșă, patronul roș-albaștrilor i-a refuzat demisia lui „Nick”.
Nici Mihai Teja n-a avut parte de liniște, deși începuse excelent campionatul cu FC Botoșani. „Dacă jucăm prost cu Rapid și pierdem, cred că va trebui să schimb antrenorul”, anunța Valeriu Iftime. Din fericire pentru Teja, moldovenii au obținut un egal în Giulești, 1-1, și n-au mai pierdut în campionat de la acel rușinos 0-7 cu Sepsi (17 septembrie).
Hagi e în siguranță
Gică Hagi e de departe cel mai liniștit antrenor din Liga 1, pentru că el e și patronul Farului. Oricum, parcursul „Regelui” este excepțional în acest sezon: dobrogenii sunt pe primul loc, înregistrând o singură înfrângere în tur, 3-4 cu Universitatea Craiova.
Nici Adi Mutu nu se poate plânge de instabilitate, asta pentru că Rapid se clasează pe locul secund și e foarte greu să mai piardă play-off-ul, obiectivul setat de conducere „Briliantului”.
Nu prea s-a vorbit despre ruperea contractelor nici în cazul nașului Nae Constantin și a finului Marius Măldărășanu, antrenorii nou-promovatelor Petrolul și Hermannstadt. Momentan, echipele n-au emoții în privința retrogradării. Au existat alte probleme, legate de bani, plus „scandalul Tamaș”.
{{text}}