Zinedine Zidane (50 de ani) a anunțat că se apropie momentul în care va antrena din nou.
„Zizou” este liber de contract din vara lui 2021, când pleca de la Real Madrid, locul său pe banca „albilor” fiind luat de Carlo Ancelotti.
Zinedine Zidane: „O să antrenez din nou în curând”
„Când mă veți vedea din nou pe bancă? În curând, în curând. Sunt foarte aproape de a antrena din nou”, a declarat Zinedine Zidane, potrivit AS.
Conform informațiilor din cotidianul spaniol, „Zizou” va fi numit pe banca naționalei Franței după Campionatul Mondial (20 noiembrie - 18 decembrie). La finalul competiției din Qatar, contractul actualului selecționer, Didier Deschamps, va expira, iar campionul mondial nu își va prelungi înțelegerea.
Zidane a stat pe tușă 18 luni în așteptarea oportunității de a antrena naționala Franței, marele său vis. „Zizou” a fost dorit de PSG în vară, dar pe banca parizienilor a fost numit în cele din urmă Christophe Galtier.
Ca jucător, Zidane este campion mondial (1998) și european (2000) cu naționala „Cocoșului Galic”.
Zidane, CV impresionant pe banca lui Real Madrid
Zinedine Zidane a antrenat un singur club în cariera sa: Real Madrid. În ianuarie 2016 îi lua locul pe bancă lui Rafa Benitez. La finalul sezonului, avea să câștige Liga Campionilor, după o finală cu Atletico Madrid, tranșată la penalty-uri.
Au urmat alte două succese în cea mai importantă competiție la nivel de club. În 2017 trecea de Juventus în finală, scor 4-1, iar în 2018 de Liverpool, scor 3-1.
În 2017 a cucerit și La Liga alături de real Madrid, primul campionat cucerit de „albi” din 2012. A plecat de la Real Madrid în 2018, dar s-a întors în martie 2019. A mai cucerit ulterior un titlu, în 2020.
9 trofeea cucerit Zidane în cariera de antrenor la Realș Madrid: 3 Champions League, două La Liga, două Campionate Mondiale ale Cluburilor, două Supercupe ale Europei
{{text}}