Fotbal   •   Liga 1   •   DEMITERE

Antrenorul din SuperLiga pus pe liber, apărat de Pițurcă: „Cei care conduc acolo nu sunt profesioniști, nu cunosc acest joc de fotbal”

Victor Pițurcă

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 25 octombrie 2022

Consiliul Director de la FC Argeș a decis să îl îndepărteze pe antrenorul Andrei Prepeliță, decizie criticată de Victor Pițurcă.

Fostul selecționer e de părere că cei din conducerea clubului piteștean sunt neprofesioniști, iar Prepeliță ar fi meritat să rămână încă 3-4 ani la echipă.

Victor Pițurcă îi ia apărarea lui Andrei Prepeliță

„Eu cred că rezultatele pe care le-a obținut Prepeliță au fost deosebite la Pitești de când a preluat el echipa. Anul trecut au intrat în play-off. 


Un antrenor tânăr ca el trebuia păstrat. Eu i-aș fi făcut contract încă 3-4 ani, l-aș fi lăsat să muncească în continuare, dar așa e regula la noi.

Eu cred că cei care conduc acolo nu sunt profesioniști, nu cunosc foarte bine acest joc, fotbalul, și au făcut o mare greșeală cu schimbarea lui Andrei Prepeliță. Asta e părerea mea”, a declarat Victor Pițurcă la Pro Arena.

Cristian Gentea, mesaj pentru Andrei Prepeliță: „Îi scapă niște elemente!”

Cristian Gentea, primarul orașului Pitești, îi transmite lui Andrei Prepeliță că poate rămâne la FC Argeș doar în calitate de antrenor al portarilor


„Nu îmi place să intervin, dar observ că domnului Prepeliţă îi scapă nişte elemente. Văd că nu vă comunică absolut nimic despre actele de indisciplină grave întâmplate în ultimele trei săptămâni la echipă sub mandatul dânsului.

A făcut vreun referat? A luat vreo decizie? Ok, a salvat echipa şi a dus-o apoi în play-off, dar se doreşte trecerea la un alt nivel. Asta şi-a dorit Consiliul Director, nimeni nu i-a copt nimic domnului Prepeliţă.

Însă dânsul vă spune că nu mai comunică cu nimeni din club de mai bine de două luni şi jumătate. Probabil vorbeşte cu Jean Vlădoiu, dar nu este doar dânsul în acest club.

Am înţeles că i s-a dat mână liberă la echipă şi au adus ce jucători au decis ei, jucători pentru care s-au făcut mari sacrificii. Şi ce vedem? Unii dintre ei nici măcar nu mai prind lotul.

Domnul Prepeliţă are contract de antrenor al portarilor, foarte bine. Dacă vrea să îşi ducă contractul la sfârşit, să stea să antreneze portarii. Însă nu înţelege totuşi că cei din Consiliul director doresc să trecem la un alt nivel?”, a spus Cristian Gentea, potrivit Prosport.

Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.